4.4 C
Pitești
02 dec. 2024

S-a scos la licitație construcția noului stadion „Nicolae Dobrin“

S-a scos la licitație construcția noului stadion „Nicolae Dobrin“. 70 de milioane de euro costă noua investiție, iar inaugurarea lui va fi în 2026

Compania Națională de Investiții, în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a scos la licitație în SICAP un contract de 339 milioane lei pentru lucrări de proiectare și construcție a noului stadion „Nicolae Dobrin“, din Pitești, investiție aprobată spre finanțare de la bugetul de stat încă din decembrie 2022. În prezent, vechiul stadion este în proces de demolare și curățare a terenului.

Stadionul ce poartă numele legendei fotabalului de la la FC Argeș este inclus la „Programul naţional de construcţii de interes public sau social”, subprogramul „Complexuri sportive”, al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și va fi dimensionat conform cerințelor aplicabile prin regulamentul de acreditare UEFA – nivel 4 și va îndeplini și cerințele superioare acestui standard.

Acesta va avea un teren de joc înierbat pentru fotbal, incinta având dimensiunile 105m x 68m la care se adaugă suprafața de gardă de 5 metri perimetral. Clădirea se împarte în patru zone distincte: tribuna de vest, tribuna de est, peluza de nord și peluza de sud.
Numărul de locuri de parcare este 457 locuri din care: 229 în subsol, 51 peluza sud, 105 tribuna est, 72 locuri la suprafață.

Arena stadionului va avea o capacitate de maximum 15.200 spectatori

Contractul se întinde pe 96 luni, din care proiectare 7 luni,  execuția 29 luni, și perioada de garantie de bună execuție a lucrărilor 60 luni.

Ofertele se deschid în 7 iulie, departajarea lor se face în funcție de preț, de experiența echipei de proiect și de metodologia generală aleasă la abordarea proiectului.

În decembrie, HG-ul care aproba indicatorii tehnico-economici arăta o dimensiune bugetară de 495 de milioane de lei (adică 100 milioane de euro) pentru acesta, care includea însă și costurile cu demolarea vechiului stadion.

Sursa: Economedia.ro

UPDATE: În ceea ce privește diferența dintre valoarea totală anunțată, de 100 milioane euro, și partea scoasă la licitaþie acum, de 70 de milioane de euro, primarul Cristian Gentea a ținut să precizeze pe facebook:

„Legat de noul stadion, am văzut reacții cu privire la faptul că investiția „a intrat la apă”, de la 100 de milioane de euro, la 70.

Lucrurile stau în felul următor: CNI-ul a scos la licitație partea de construcții-montaj, respectiv proiectare, adică 338.961.775 lei.

În plus, sunt sume aferente taxelor, acordurilor, dirigenției de șantier, cotei CNI (8%), precum și pentru diverse și neprevăzute (10%), care nu se scot la licitație, sumele fiind gestionate de CNI, pe parcursul implementării proiectului.

Deci, stați liniștiți, investiția este de 100 de milioane de euro (cum puteam să mint, când există o Hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial!), iar contribuția din bugetul local rămâne cea votată, respectiv 1,7%.

Pentru conformitate, vedeți mai jos devizul general.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site