11.1 C
Pitești
28 mart. 2025

Florin a murit la 7 km de casă

Tânărul de 26 de ani care a murit în accidentul de la Căldăraru, a murit la 7 km de casă. Era obosit, abia se întorsese dintr-o cursă lungă, de mii de kilometri, din Franța.

Avea o dubă Mercedes cu care făcea curse internaționale, iar în urmă cu două zile posta că se simte obosit, într-o localitate din Ungaria. În urmă cu 6 zile plecase spre Franța, iar acum tocmai se întorsese din cursă. Nu a avut timp să se odihnească, să își revină. Îndreptându-se către casă, la intrare în comuna Căldăraru, în Strâmbeni, într-o curbă, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un copac, după care mașina s-a răsturnat iar tânărul a fost proiectat din interior.

„În apropierea orei 01:00 pompierii au fost solicitați să intervină în localitatea Căldăraru în cazul unui accident rutier în care un autoturism a lovit un copac și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Echipajele ajunse la locul evenimentului au constatat că un bărbat de 26 de ani a fost proiectat în afara autoturismului, având leziuni grave și pentru care nu s-a mai putut face nimic, declarându-se decesul”, au transmis pompierii argeșeni.

Florin B. (Barly, pentru prieteni) mai avea 7 km până acasă… și-o viață întreagă înainte.

CITEȘTE ȘI:

Accident mortal, la Căldăraru

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress