A început asfaltarea DJ 503 la Oarja
Primarul comunei Oarja, Constantin Bâlea, anunță că a început asfaltarea parțială pe DJ 503 în Oarja.
Proiectul „Modernizare DJ 503 limita județului Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele” este un proiect derulat de Consiliul Judetean Arges, finanțat prin fonduri europene nerambursabile. Este drumul cu cea mai mare lungime aflat în prezent în lucru dintre proiectele pe care Consiliul Județean Argeș le are cu finanțare pe fonduri europene – 42,034 de kilometri.
Investiția va deservi 19.239 persoane, asigurându-se și accesul la coridoarele TEN-T și se ridică la suma de 100 milioane lei, din care 12,7 milioane reprezintă contribuția CJ Argeș, restul finanțării fiind pe fonduri europene.
《Suntem bucuroși că am găsit aici oameni care muncesc și mergem până la Slobozia pe acest drum pentru a vedea cum își îndeplinesc obligațiile antreprenorii care au câștigat licitația. Așa cum am mai spus, principalul obiectiv al Consiliului Județean rămâne și anul acesta infrastructura rutieră.
Poate că uneori cetățenii nu înțeleg că aceste investiții pe fonduri europene se fac cu mari eforturi. Depindem și de finanțarea pe care o avem la dispoziție, dar și de bunăvoința autorităților locale de a se implica în aceste proiecte. Aici suntem la Oarja, unde am găsit mereu deschiderea necesară. Îi mulțumesc pentru colaborare domnului primar Constantin Bîlea și le mulțumesc și cetățenilor din comună pentru înțelegere, pentru că trebuie să suporte aceste părți mai puțin plăcute în realizarea proiectului.》, a transmis președintele Ion Mînzînă.