De foarte multe ori aud la televizor, radio sau „chibiții” din parc cum portarul unei echipe de fotbal, și nu numai, a fost „salvat” de bară fiind sigur născut într-o zodie norocoasă. Știu din copilărie, când sportul și în mod deosebit cel de echipă, era curat, plăcut și apreciat, că barele delimitează spațiul pe care îl apără portarul (dacă poate) și unde echipa adversă vrea să strecoare mingea (pucul). Că echipele sunt revendicate, cumpărate sau folosite ca afaceri de familie este un aspect care îmi produce o stare de revoltă (ni s-au confiscat micile bucurii ale vieții) raportată la decadența umană din sport ca și din politică sau toate celelalte domenii de activitate.
Jucătorii au devenit o marfă vie fiind vânduți și cumpărați ca la iarmaroc (mai trebuie să fie căutați în gură), plimbați după interesele și bugetul patronilor (așa li se spune). Ei sunt adevărați mercenari fără sentimente față de echipă, fără respect față de spectatori, foarte des aruncători de flegme pentru întreținerea gazonului și cu gesturi din filmele cu Tarzan. Doar gelul le strălucește pe tunsorile publicitare nu numai să dea bine la reluări ci să-i admire fetițele cu care se vor răsfăța după ,,spectacol”, ignorând în totalitate plătitorul de bilet.
De ce nu mai vin spectatorii la competiții ? Simplu, plătești să ce ? Dacă te mai interesează comedia respectivă asculți crainicul care țipă că unul „a schimbat tabela” (a așezat-o invers, a vopsit-o în cafeniu), cum a marcat gol dar… nu e gol (!) – nu l-a validat arbitrul pe motiv de fault, ofsaid, henț – deci a fost fraudă, nesancționată de Codul Penal, nu gol ! Se învârt în jurul echipelor fel de fel de băgători de seamă, mulți neavând tangență cu sportul respectiv ci doar interese pecuniare sau de imagine. Echipele sunt evaluate în moneda internațională, mai puțin după rezultate. Acești mercenari moderni trimiși în arenă nu au nimic din onoarea și respectul sportivului adevărat fiind niște umbre palide ale acestora. Când îi vezi tăvălindu-se în careu cerșind penalizarea adversarului, trăgând de timp și văicărându-se ca niște precupețe cărora li s-a confiscat pătrunjelul te trimite gândul la eroii antichității – Spartacus, care fără dăruire, voință, sacrificiu nu ar fi obținut libertatea pentru el și tracii săi în luptele cu gladiatorii, din arenele romane, pregătiți doar să ucidă.
De ce nu se mai duc oamenii la vot? Același motiv – scârba, cei aleși și ajunși pe funcții îi ignoră, îi desconsideră, îi umilesc deși spun că îi reprezintă. Trăim cele mai mizerabile timpuri – cei care nu au niciun respect, niciun păs pentru oameni, vorbesc despre problemele lor deși nu sunt capabili să le rezolve, cei care vorbesc despre pace au nevoie de război. Cei care ajung în birouri călduțe, capitonate, cu cafeaua la marginea canapelei (au și paturi, au și băi… de serviciu !) prin concursuri aranjate pentru frumusețe și suflet sfidează în cel mai grotesc mod cetățeanul. Ei mereu „dau în bară” dar nu se cer afară – Popescu la energie – vom analiza, vom amenda, vom… vom (a), nici Cîmpeanu cu saliva și concursurile de directori folosind simpatiile – pardon simpatica cerneală, eventual calculul vectorial pe care nu l-a înțeles că nu avea cum, nici băieții cu șapcă, nici fetele cu șal!
Dacă poporul va hotărî să vă dea urgent afară mă ofer să asigur, gratuit, pentru orice nesimțit, doza de…
ANTIVIRUS
