Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, are acum, în ajun de An Nou și după un an de când se află în fruntea municipiului, un motiv de bucurie, pe care îl împărtășește cu noi. Așa cum a promis, colonia ACH va fi cartier al Piteștiului, iar locuitorii lui vor avea condiții civilizate de trai, la fel cum au ceilalți cetățeni ai municipiului. 133 de familii vor avea, în sfârșit, branșamente individuale la electricitate și gaze.
„În prezența mea, astăzi, 30 decembrie 2021, s-a semnat primul contract de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale din colonia ACH, beneficiar fiind parohia Zăvoi (preot Iulian Cosmin Manea), după ce, în urmă cu câteva luni, am realizat transferul rețelei electrice de la Hidroconstrucția la CEZ.
Mulțumesc Distrigaz Sud Rețele Pitești (domnului George Bărîcă, pentru implicare), companie care a înțeles că una dintre cele mai mari dorințe ale mele a fost aceea de a-i ajuta pe locuitorii din fostul „Orășel de carton”.
Sunt bucuros că pentru 133 de familii din colonia ACH anul 2022 va începe mai promițător și le transmit că îi voi sprijini în continuare pentru dezvoltarea zonei„, scrie primarul Cristian Gentea pe pagina sa de facebook.