Comuna Domnești, așa cum îi spune numele, este o comună cu locuitori bogați, o dată pentru că sunt harnici și gospodari, dar și pentru că Dumnezeu le-a dat resurse din care să-și strângă bogăția. Dacă privești la rând casele din Domnești, una mai frumoasă ca alta, gospodăriile îngrijite și comuna bine gospodărită, întelegi că la cârma localității au fost primari destoinici. Iar actualul primar le urmează cu brio, pentru că multe lucruri extaordinare s-au făcut în mandatul lui.
Astăzi autoritățile locale au invitat cetățenii dar și fiii comunei plecați prin alte zări să sărbătorească Ziua comunei, organizând o festivitate în acest sens, invitând artiști renumiți, precum și formații și artiști locali. Din păcate, o ploaie torențială a întrerupt pentru câteva ore frumusețea sărbătorii, dar localnicii stiu cât de prețioasă este o ploaie pentru grădini și culturi, așa că au așteptat cuminți să se oprească și au început să vină, cete, cete, îmbrăcați în straie de sărbătoare, până cele câteva sute de persoane au umplut lăcașul din fața scenei, amenajat pentru oaspeți.
Primarul Ion Doru Smădu, care – coincidență fericită – își aniversează ziua de naștere tot astăzi, 31 iulie, a avut invitați de seamă. Însăși președinta Senatului României, Alina Gorghiu, a fost prezentă „în calitate de coleg de partid și de prieten”, cum a spus în cuvântul domniei sale.
De asemenea, au fost prezenți prefectul județului Argeș, Radu Perianu, senatorul Dănuț Bica, secretarul de stat Ion Popa, șeful Cancelariei Prefectului, Dragoș Predescu, precum si alte oficialități, mulți primari din zonele învecinate și colegi de partid ai primarului Ion Doru Smădu.
Chiar dacă început mai târziu din cauza ploii, programul a fost respectat, după cuvântul oficialităților acordându-se diplome de fidelitate, flori și cadouri pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie mai multor cupluri din comună, precum și diplome de excelență unor persoane care au fost alături de comuna Domnești.
A urmat un program artistic susținut de artiștii invitați, iar localnicii prezenți s-au bucurat și de o masă tipică, cu aperitiv, grătar și mici, oferită de primar.
A fost, într-adevăr, o sărbătoare a bogăției, pentru că „ploaia înseamnă bogăție”, cum spunea Alina Gorghiu în urarea adresată locuitorilor comunei, dar și pentru că oamenii au fost bucuroși, au fost tratați cu respect, s-au simțit bogați spiritual și cu multă voie bună. Localnicii au rămas să se bucure până târziu în noapte de muzica artiștilor invitați la sărbătoare și de întâlnirea cu prietenii. Păcat că din cauza băltoacelor rămase pe teren în urma ploii torențiale, nu s-au putut întinde și horele și sârbele tradiționale, cum le-ar fi stat bine domneștenilor.
La mulți ani!