13.7 C
Pitești
24 mart. 2025

„Vreau să-mi aduc fiul acasă!”

Numai mamă să nu fii într-o situație ca cea a doamnei Mihaela, mama tânărului care și-a pierdut viața în accidentul de mașină din Franța, de vineri noaptea. Nu există cuvinte de consolare pentru pierderea suferită, nu poți să exprimi în cuvinte o asemenea enormă durere!

Mădălin a vrut și el un trai mai bun, a vrut să-și ajute familia, de aceea a acceptat cu mare entuziasm un loc de muncă în firma în care lucra unchiul său. Doar o săptamână a lucrat, atât. Nu a reușit nici măcar să se bucure și el de primul salariu, să vadă valoarea banului muncit prin străini.

Am sunat-o pe doamna Mihaela Ionescu, mama lui Mădălin. A răspuns o voce tristă și abia auzită. Cum altfel, după o astfel de lovitură?! După voce, am înțeles cum poate fi o mamă dărâmată de durere și abia am reușit să-i smulgem câteva cuvinte în care să ne oferim ajutorul. Am înțeles că până joi, când se vor termina cercetările autorităților franceze, nimeni nu poate vedea băiatul. I s-a propus să mandateze pe patronul francez al celor doi să reprezinte familia în relațiile cu autoritățile și a acceptat. Ar fi fost foarte greu să se descurce în Franța, nu cunoaște limba, nu știe nimic despre formalitățile pentru asemenea cazuri.  Ceea ce i s-a comunicat este faptul că e nevoie de mulți bani pentru repatrierea trupului copilului. Bani pe care nu îi are. Peste 7000 de euro costă aducerea copilului acasă.

Haideți să ajutăm! Fiecare dintre noi, o sumă cât de mică,  dacă suntem 7000 de oameni numai câte un euro fiecare și tot strângem banii de care are nevoie familia. Fiecare cât îl lasă inima. Toți avem copii, înțelegem că situația nu a putut fi prevăzută și că o familie aflată într-o astfel de situație nu poate răzbi fară ajutorul celor din jur.

Și prietenii tânărului s-au mobilizat și au distribuit pe instagram și pe tik-tok mesaje de condoleanțe și de ajutor pentru strângerea acestei sume enorme pentru o familie lovită de necaz. Să sperăm că putem să îndulcim amarul familiei măcar prin acest gest, pentru a o scuti de grijile financiare. Să-l aducem pe Mădălin acasă! Vă mulțumim tuturor!

Pentru prieteni, cont Instagram: alex_moraru10

CITEȘTE ȘI:

Tânăr de 20 de ani din Pitești, mort în Franța

 

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress