UPDATE: Votul s-a încheiat. MULȚUMIM CITITORILOR NOȘTRI CARE AU VOTAT (peste 700). Râul Argeș a obținut cel mai mare număr de voturi (2029), deci va fi unul dintre cele 3 pe care se va monta sistemul de curățare donat de Dorna.
Mulțumim, Alex Dima.
Cunoscutul reporter ProTv Alex Dima face parte dintr-o campanie ecologică a companiei Dorna (care aparține Coca-Cola). Campania are în vedere conștientizarea oamenilor pentru a nu mai arunca gunoaiele în râuri. Dintre cele 7 râuri propuse de companie, râul Argeș are mari șanse să fie votat pentru a se instala pe el un sistem de curățare („capcană pentru gunoi”).
《 Care sunt râurile pe care vreți/au nevoie să fie curățate de urgență de plastic?
Puteți alege între Mureș, Jiu, Olt, Crișul Alb, Crișul Negru, Siret și Argeș.
Pe cele mai votate 3 râuri, anul viitor va fi instalat „The Litter Trap”, în traducere „capcană pentru gunoi”, un sistem plutitor care strânge gunoaiele de pe răuri. Sistemul este folosit de câțiva ani pe râurile din Olanda și Belgia și va fi instalat în curând pe râurile Dâmbovița și Ialomița (trebuia să se întâmple în aceste zile, dar vremea nu a permis, va fi instalat în perioada următoare).
The Litter Trap este construit din plastic reciclat, poate capta gunoiul de până la 1 metru adâncime și are o capacitate de stocare de până la 5 metri cubi pe zi. Gunoiul strâns este sortat și apoi reciclat.
Pe primele 3 râuri care vor strânge cele mai multe voturi, Dorna va instala câte un dispozitiv de curățare. Votul se încheie mâine, pe 16 decembrie, iar pe 18 decembrie vor fi anunțate râurile care vor fi curățate în 2022.
Planul este ca, în următorii ani, să fie instalate astfel de sisteme pe cât mai multe râuri care se varsă în Dunăre.
Este un prim pas în lupta cu PET-urile și gunoaiele care plutesc pe apele noastre. Împreună putem construi o lume mai bună și mai curată. Alex Dima》
Sursa foto: fb/Alex Dima (Mulțumim)