11.8 C
Pitești
27 mart. 2025

GENTEA: Sperăm să putem începe campionatele de baschet și volei în noua sală, PITEȘTI ARENA

Astăzi, Primăria Pitești a avut inițiativa de a invita jurnaliștii la un tur al șantierelor, pentru a vedea stadiul lucrărilor la trei dintre cele mai importante și care suscită interesul publicului: Colegiul Zinca Golescu, Bazinul Olimpic, Sala Polivalentă Pitești Arena.

Al treilea obiectiv vizitat, Sala Polivalentă, denumită PITEȘTI ARENA, obiectiv ridicat de la zero de Primăria Pitesti printr-un proiect finanțat de CNI, este una dintre cele mai moderne din zona noastră și este aproape de finalizare. În prezent se lucra la montarea scaunelor, mare parte fiind montate, mai sunt de rezolvat unele probleme cerute de ISU ce țin de siguranța la incendiu. S-a montat iluminatul, acum se finalizează ultimele lucrări, mai e de pus parchetul, de montat instalația de sonorizare și de făcut mici finisaje. Suma alocată la acest obiectiv de investiții a fost de 100 milioane lei, banii fiind asigurați de Compania Națională de Investiții.

Primarul Gentea a solicitat constructorului să facă o demonstrație în fața jurnaliștilor a extinderii gradenei, o extensie mobilă a tribunelor în cazul în care se dorește suplimentarea locurilor.

Piteștiul va cheltui însă din bugetul local o sumă importantă pentru o serie de lucrări in exterior, printre care afișajul exterior și parcarea.

Primarul a dat ca termen de finalizare luna august, spunând că speră că noul sezon competițional la baschet și volei să înceapă în noua sală. Deja primarul Gentea a purtat azi discuții organizatorice la Sala Polivalentă Pitești Arena.
Nicu Dascălu, directorul departamentului de Ashihara-Karate, cel care este și președintele comisiei mondiale pentru organizarea competițiilor, împreună cu Eduard Huțanu, membru în comisia mondială de organizare a competițiilor, respectiv Petre Bulmaga, secretarul general al Federației Române de Arte Marțiale, au venit pentru a se convinge de potențialul Polivalentei noastre.

Discuțiile au vizat omologarea “Pitești Arena” pentru competiții de arte marțiale, respectiv organizarea Naționalului de Karate, din perioada 10-12 noiembrie.

La  discuții a participat și city-managerul Lucrețiu Tudor, viceprimarul Gelu Tofan și consilierul local Tiberiu Irimia.

Până la darea ei în folosință va fi nevoie de rezolvarea problemei cu resursa umană, așadar va trebui angajat un manager al acesteia, care va avea funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului mun. Pitești, precum și 20 de alte persoane pe posturi necesare pentru administrarea și curățenia acesteia.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress