13.7 C
Pitești
24 mart. 2025

Volei: CS Dacia Mioveni a pierdut la Bacău

Voleibalistele de la CS Dacia Mioveni au pierdut cu 3 la 2 întâlnirea cu Știința Bacău, deși la un moment dat au lăsat impresia că vor câștiga partida.

Jucătoarele de la Mioveni au început bine primul set, au condus până la 17-16, dar au pierdut cu 25 la 20. Au câștigat apoi următoarele două seturi cu 25 la 23 și 25 la 18. Setul 4 s-a mers aproape cap la cap, și deși jucătoarele de la Mioveni au condus o bună bucată de timp, băcăuancele au întors scorul câștigând cu 30 la 28. Setul decisiv a fost unul fără istoric, Știința Bacău adjudecându-și-l cu 15 la 8.

Este a patra înfrângere consecutivă pentru CS Dacia Mioveni, care în momentul de față ocupă locul 8 în clasament cu 13 puncte. Totuși, am câștigat 1 punct.

Constantin Ciobanu, directorul clubului, acuză arbitrajul: 

„Avem și noi problemele noastre dar asemenea golănie în volei nu am văzut !
Si ăștia nu au arbitrat așa pentru că aveau vreo promisiune de la gazde, ci pt că de atâta au fost în stare, sunt proști!
Le-am transmis personal după meci, niște derbedei, au dat niște mingi gazdelor de nu le venea nici ălora să creadă!
Indiferent cât de prost am jucat, dacă indivizii ăștia nu se implicau, câștigam lejer!
Din păcate, voleiul, munca unor oameni și finanțatorii sunt la mâna acestor… mi-e silă!
Și în tribună, niște mitocani care urlau, țipau, niște descreierați, unul chiar a fost scos de jandarmi din sală, a iscat un scandal cu cei sosiți pentru a susține echipa noastră, un fălcos cu ceafa mare, tipic zilelor noastre, îi găsești peste tot!
Să ne bucurăm de ce avem la Mioveni, Bacăul este un oraș pe care vreau să-l uit, totul pare rămas în timp”, scrie acesta pe pagina sa de facebook.

CITEȘTE ȘI:

Voleibalistele de la Mioveni joacă la Bacău

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress