Polițiștii argeșeni reamintesc tuturor conducătorilor auto să țină cont că, în situația nerespectării prevederilor legale privind circulația rutieră, vor pune în pericol nu doar propria persoană, ci și persoanele cu care se află împreună în autovehicul, precum și pe ceilalți participanți la trafic.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti continuă acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere de pe drumurile din județul Argeș, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
În cursul zilei de ieri, polițiștii argeșeni au fost solicitați să intervină la mai multe evenimente rutiere, produse, în principal, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de trafic și a angajării în depășiri neregulamentare, soldate, din păcate, cu rănirea mai multor persoane.
Respectarea normelor legale de circulaţie și adoptarea unei conduite preventive sunt în măsură să facă posibilă evitarea sau să limiteze urmările evenimentelor rutiere.
RECOMANDĂRI:
– acționați cu moderație pedala de accelerație, circulați preventiv și adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și la cele rutiere.
– în condiții de trafic aglomerat sau la drum întins, păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă înaintea dvs.;
– respectați limitele legale de viteză, atât în localități cât și în afara acestora, graba de a ajunge la destinație nefiind justificată, mai ales în condițiile unei perioade de vacanță;
– nu vă angajați în depășiri riscante;
– asigurați-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcției de mers;
– nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.