În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate la regimul circulației pe drumurile publice, au fost aplicate aproape 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 13 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Astfel, în ziua de 16 octombrie a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un bărbat de 29 de ani, din Hulubești, județul Dâmbovița, care a fost înregistrat de aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe DN7, pe raza localității Leordeni, cu viteza de 102 km/h.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în trafic aglomerat și în condiții meteo ce limitează vizibilitatea sau aderența la carosabil.
De asemenea, de o importanță deosebită este și respectarea tuturor regulilor de circulație, în special cele referitoare la viteza legală, consumul de alcool, deplasarea pe lângă pietoni și schimbarea direcției de deplasare (prin viraj la stânga).


