Viteză „de raliu” pe un drum din Argeș. Un conducător auto a fost depistat pe DN 73 conducând cu nu mai puțin de 190 km/h. În plus, când polițiștii i-au făcut semn să oprească, acesta și-a continuat deplasarea, polițiștii fiind obligați să pornească în urmărirea lui.
„În ziua de 31 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, care acționau pentru combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, pe DN 73, pe raza localității Micești, pe un sector de drum cu limita de 70 de km/h, au depistat cu aparatul RADAR un autoturism care se deplasa cu 190 de km/h, cu 120 peste limita legală.
Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea.
În aceste condiții, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au pornit în urmărirea acestuia, reușind oprirea în trafic pe raza orașului Mioveni.
Din verificări s-a constatat că autoturismul era condus de un bărbat de 39 de ani, de cetățenie străină, cu rezidență în România.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative.
Ca urmare a abaterilor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.145 de lei, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 150 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.”, a transmis IPJ Argeș.
***
În acest context, reamintim că cea mai des întâlnită cauză generatoare de evenimente rutiere este viteza (sub forma vitezei excesive, a vitezei neadaptate la condițiile meteo ce afectează aderența sau vizibilitatea, ori a vitezei neadaptate la condițiile de trafic).
Nu uitați că dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, implicarea într-un eveniment rutier va consuma mult mai mult timp decât dacă v-ați deplasa cu precauție, în condiții de siguranță!
Siguranța rutieră este un efect pe care ni-l dorim, iar nerespectarea regulilor de circulație pune în pericol nu doar propria persoană, ci și pasagerii din autovehiculul condus, dar și pe ceilalți participanți la trafic.
Foto: descriptiv