Virusul puterii și puterea manipulării

Gata, liliecii și-au „recuperat” virusul, dar omenirea este într-un pericol mult mai mare! Urmează o altă pandemie produsă de virusul din gușa „porumbelului” voiajor hrănit cu interese de grup sau gașcă, chipurile strategice, la nivel mondial, terfelind simbolul păcii! Acești „porumbei” pregătiți special pentru a fi vectorii manipulării și dezinformării, s-au cocoțat pe funcții de decizie, iar pentru a-și menține și dezvolta privilegiile au creat comisii – la nivel național, european și mondial, au divizat popoare pentru a le domina și „integra” în conceptul lor individualist și egoist, pentru a-și impune interesele, menținând prin orice mijloace puterea.

Manipularea a devenit o armă biopsihică foarte eficientă și cu impact încă necuantificat, fiind perfecționată, dar menținându-se strategiile de șoc. Parcă sunt redate imagini de la Revoluția română – femei și tineri opresc tancurile cu mâinile goale, laboratoare „secrete” între minele de uraniu din țara vecină – beneficiari americanii (parcă le căutau și prin Iraq, sau le-au mutat de acolo fără să știm că le-au găsit), buncăre și orașe subterane pe care le descriu, pe micile ecrane, redactorii pricepuți la pensii și sindicate, unde se ascund dictatorii (Saddam a fost găsit într-un șanț, Putin era la Moscova cu premierul Ierusalimului, când aceștia povesteau că este ascuns în Siberia !), „șerpii” cu două capete de pe… Insula Șerpilor, au înviat înainte de apusul soarelui deși la prânz au fost decapitați!

Lângă toate aceste manipulări, o realitate tristă și fără speranță – oameni nevinovați uciși, plecați în pribegie, copii cărora li se anulează copilăria, femei neajutorate împinse în trenurile disperării – parcă am mai văzut, în filme, astfel de imagini brevetate de înaintașii „purtătorilor” de civilizație. Nu mai au loc capitaliștii de oligarhi, sau oligarhii de noii capitaliști ?

Cu câteva luni în urmă, când încă nu se vorbea despre război, se dezbătea o singură temă – energia, energia verde (verde crud ca mintea lor), fără cărbune, eoliană produsă de evantaiul amantelor și fetelor de companie, că există rezerve, nu vă panicați – bla, bla, bla, intervenții de la Bruxelles până pe Bulevardul Pardon! Pentru a masca neputința, nepriceperea, lipsa de implicare și pregătire a decidenților – de la cea mai săracă primărie construită între (sau pentru) Ciulinii Bărăganului și până la Parlamentul și Comisia Europeană  permanent se inventează probleme, chiar conflicte ce pot genera dezastre. Capitaliștii confiscă proprietățile oligarhilor deși, parcă trăncăneau că… „proprietatea este un lucru sfânt”! A nu se înțelege că-i plâng, Doamne ferește, dar prea ne mint ca pe niște sinistrați. Aceleași minciuni, aceeași sfidare pe tot mapamondul, nu numai de la provincialii noștri ajunși în guvern sau parlament pe ușa de la subsol:
• Josep Borrell – șeful diplomației europene: „Dați căldura mai încet în locuințe!” – O fi absolvent de Ștefan Gheorghiu ?
• Frans Timmermans – prim vicepreședinte al Comisiei europene: „Europenii pot lupta împotriva lui Putin prin diminuarea căldurii din casele lor!!!”– (Tot Ștefan Gheorghiu sau secretar la… APACA ?);
• Florinel Cîțu: „Vom adăuga 300 MW din cărbune…” (băiete, când te școleau în America, nouă ni se prezentau formele de cancer produse de… arderea cărbunelui), în țara noastră, desigur pentru că acolo unde este război, minele sunt încă funcționale!
Așteptăm pe neobositul Cîmpeanu să organizeze aprovizionarea cu cărbuni a școlilor pentru că… vine iarna. La ce a fost ieri noapte în benzinării – sigur vine înghețul, cu toate că miniștrii, prestatori cu ziua, ne asigură că nu sunt probleme. Da, nu au fost probleme până dimineață când au dispărut cozile și au apărut prețurile! Păcat de lătratul lor din miez de noapte.

Până când popoarele se vor hotărî să elimine incompetenții, manipulatorii, fufele politice sau ocazionale, care ne hotărăsc soarta, vă pot ajuta doar cu doza săptămânală de…

ANTIVIRUS

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI