17 C
Pitești
08 sept. 2024

(VIDEO) Argeșeanul Sebastian Zidaru, lecție de istorie la Gala Premiilor Radar de Media 2022

Săptămâna trecută, pe 25 octombrie, a avut loc cea mai așteptată gală de premiere din România – Gala Premiilor Radar de Media, ediția a X-a. Pe lângă premiile acordate prin votul publicului, Comisia de Atestare a Calității, Performanței și Excelenței, prezidată de Claudiu Dumitrache, a mai acordat premii speciale din propria inițiativă sau din nominalizările făcute de către public. În această categorie specială se regăsește și tânărul argeșean Sebastian Mihai Zidaru, în vârstă de 18 ani, vicepreședintele Consiliului Județean al Elevilor – alături de personalități, instituții și televiziuni precum Eugen Doga, Dan Negru, Marius Bodochi, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Trinitas TV, Electrecord,  Societatea Română de Radiodifuziune, Florentina Opriș, Paul Surugiu (Fuego) și Cătălin Botezatu.

O zi cu semnificație

Premiul primit de Sebastian a fost o recunoaștere a meritelor și efortului său în promovarea culturii și educației, prin prisma activităților sale de la Centrul de Tineret OVD Argeș, organizație al cărui președinte este și care anul acesta a avut răsunet național. La urcarea pe scenă pentru ridicarea premiului, în seara de 25 octombrie, Sebastian a notat serbarea Zilei Armatei Române și a amintit de Bătălia de la Carei, schimbând atmosfera mondenă în una asemănătoarea unei conferințe de istorie:

„Este o onoare să primesc acest premiu și mă bucur că munca mea este apreciată. Tinerii au  nevoie de valori, de repere, au nevoie de cultură. Educația și cultura trebuie să stea la baza unui sistem democratic sănătos. (…) Dat fiind premiul pe care l-am primit, nu pot să nu amintesc de importanța, de solemnitatea zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei României. Acum 78 de ani, pe 25 oct. 1944, prin Bătălia de la Carei, armata română elibera Nordul Ardealului, cu multe sacrificii și jertfă. Mulțumesc Radar de Media! Mulțumesc juriului pentru recunoaștere!” – a declarat Sebastian Zidaru în fața celebrităților prezente la eveniment.

În primăvară, Sebastian a fost și „primar pentru o zi”, secondându-l pe primarul Cristian Gentea la conducerea orașului. De asemenea, s-a remarcat în multe activități de voluntariat și activități făcute împreună cu elevii. Amintim și că, în luna martie, Sebastian a fost laureat al revistei de cultură Regal Literar, pentru creațiile literare și pentru promovarea culturii, primind Distincția Culturală alături de Andrei Zincă și Sergiu Cioiu.

 

 

Sursa: radardemedia.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI