Vieți neîmplinite
Se spune adesea – dacă nu îndeobște, atunci numai între noi – că scrierea unei cărți este similară travaliului de dinaintea nașterii: la fel de dureroasă, la fel de așteptată, la fel de dorită…
Dar trebuie să completez – se impune – că și tipărirea se cam aseamănă cu cele două „acte” înainte amintite.
Cine și-a văzut tipărit numele „adunat din litere” pe coperta unei cărți știe asta și, pentru „durerile facerii”, pe care aceștia le suportă, îi compătimește pe mai tinerii săi confrați puși de editori în neplăcuta situație de a-și plăti din buzunar tipărirea cărții. Asta pentru că, după 1989, editurile au devenit, pentru patronii lor, „fabrici de făcut bani”, unii dintre ei neavând nicio legătură de „profesie” sau de „îndeletnicire”, cu cartea, editura fiind pentru ei o firmă ca oricare alta, în care și-au investit banii spre a și-i înmulți…
Și atunci scriitorul tânăr, aflat la început de carieră, deloc priceput în ale negocierii, fără prieteni cu bani care să-i fie sponsori, se simte rătăcit și amețit atunci când se prelinge printre aceste „jaloane” cărora nu le vede rostul, cărora nu le înțelege sensul, misia sa fiind aceea de a-și scrie și tipări opera și atât…
Ca unul care și-a văzut până acum numele adunat pe coperțile a 46 de cărți, îi înțeleg, pe fiecare în parte – eu nefiind dintre acei care au uitat sau se prefac că uită prin ce au trecut la începutul tranziției spre această societate capitalistă cu specific românesc – și le dau sfaturi ori de câte ori mi se cer.
Pentru că nu știu câți dintre ei – și dacă – au prieteni de suflet cum am avut eu, prieteni care să-i înțeleagă și să le sponsorizeze editarea cărților.
Îi numesc aici – în semn de recunoștință pentru ajutorul pe care mi l-au dat – pe domnii ec. Nicu Constantin, S.C. IOMCOOP S.A. Sibiu, prof. Ovidiu Baciu, patronul firmei „Francesca Industries” Pitești, ing. Alin Vaidescu, director general al SC „Amat” S.A. Pitești, oameni pentru care cartea a reprezentat și reprezintă acel „ceva” căruia trebuie să i se acorde atenție… Stau mărturie acestor spuse paginile cărților mele în care sunt trecute, conform uzanțelor, numele firmelor-sponsor și ale celor care le conduc.
În plus, câți scriitori tineri aflați la început de drum, la primii pași pe „nisipurile mișcătoare” ale literaturii – cum ar fi, de exemplu, poeta Doina Drîstariu – au norocul să fie căutați de editori ca redactorul șef al editurii „Alana”, domnul Costel Mirea, sau ca directorul general al Editurii „Hoffman”, Andy Barcan, care să le publice, sub sigla proprie, cărțile, convinși fiind că așa fac o investiție sigură, profitul imediat nefiind luat în calcul?
Și astfel, rămas singur, cu manuscrisul în față, în așteptarea unui sponsor sau a unui editor cu „suflet de poet”, tânărul scriitor renunță de multe ori să-și tipărească „opera de început”, și cartea moare, și, odată cu ea, un posibil „creator de primă mână” despre care nimeni nu va mai ști niciodată nimic…
Și, vai, după această cumplită deziluzie, retras și izolat undeva într-un colț de lume căreia-i repugnă, deocamdată, cartea, acesta îi va da dreptate lui Cioran, calchiindu-i supliciul de a gândi: „Nu scrii fiindcă ai ceva de spus, ci fiindcă ai dori să spui ceva.”
„Ceva” ce, astfel, va rămâne nespus, necitit, neauzit, iar – nefastă urmare! – unele vieți – neîmplinite…
Dan ROTARU
