11 C
Pitești
26 apr. 2025

Viața bate Poezia: ISPITA DE A PETICI SUFLETE

ISPITA DE A PETICI SUFLETE

„Toate apele au culoarea înecului”, scrie, undeva, Emil Cioran. După mine, lumea are, de oriunde aș privi-o, culoarea amăgirii. Ne amăgim, la fiecare început de zi, că „azi ne va fi mai bine”, că vom trăi cum numai în vis ne putem imagina…
Dar, de la o oră la alta, în noi se instaurează – insinuată, doar, la început – dezamăgirea.
Și astfel, azi, ca și ieri, singurul adevăr de acceptat rămâne acela că mai îmbătrânim cu douăzeci și patru de ore…

Când suntem copii, ne muncește dorința de a fi mari. Când suntem mari – uneori atât de mari, încât abia ne mai putem duce „greutatea” pe picioare – ne istovește dorul de a fi copii, siguri fiind că abia acum „am ști ce să facem cu viața”. Să ne-o drămuim frumos, să nu ne-o irosim anapoda în visuri „clădite” printre „cuțite și pahare”, în abur de alcool sau în fum de țigară…

În căutarea ideii…

Sincer, până acum o oră eram în căutarea ideii acestui eseu promis colegei si prietenei mele de la Argeș Press, Cristina Miliare, numai că lacrimile cu care o prietenă mi-a transmis un mesaj viral m-au adus la realitatea care-mi amărăște mereu zilele…
Nu știu ce să mă mai fac cu el, bea întruna, nu bea decât atunci când doarme„, așa mi se plângea, cum nu doar o dată a făcut-o, cerându-mi un sfat pentru „a-și salva” soțul…
Și nu e unica, din păcate…

Jocul de cuvinte din final, „nu bea decât atunci când doarme”, a avut darul ca pentru o clipită să zâmbesc…
Dar imediat m-a apucat „o tristețe iremediabilă”, vorba poetului. Și brusc, două „tablouri” mi-au venit în minte, edificatoare și întrecându-se în tristețea pe care mi-o induc la fiecare revenire în memorie.

Iluzii, iluzii

Primul (aparent banal prin frecvența repetării), „de sfârșit de săptămână”, pe care l-aș intitula „Iluzii, iluzii”.

… Dimineața unei zile de vineri, la casa de marcat a unui supermarket: șiruri de cumpărători și stive de cumpărături, încât abia îi puteam vedea pe cei care mânuiau cărucioarele gemând sub greutate, în care erau înghesuite… baxuri de cutii de bere și de sticle de alcool care parcă începeau să fiarbă sub privirile însetate și hulpave ale celor care și le „procuraseră”….

Al doilea, căruia i s-ar potrivi, ca motto, precizarea că „nu mă interesează capra vecinului”, ci doar viața lui… Pentru că, da, despre un vecin de-al meu este vorba (de-ar fi numai unul, bine-ar fi!), care, cândva, din dorința de a mi-l reclama pe cel care, asemenea mie, îi reproșase că „bea cam mult”, mi-a zis: „Parcă aș bea banii lui!”.

Concluzia, tristă dar sugestivă: Mult se bea în țara asta! Mai mult decât se muncește, aș zice eu, în plus… Cu toate că și a bea e tot un fel de a munci: „a munci la propria ruinare”…
Obișnuiesc să spun că, dacă aș fi mai-marele lumii, aș da ordin să fie închise toate fabricile de țigări și de băuturi alcoolice…
Lumea, cea reală – nu cea închipuită în șireata transă indusă de alcool – ar fi mai bună.
Cu adevărat mai bună și mai frumoasă!…

O încercare

Știu că după acest articol îmi voi pierde câțiva prieteni. Dar îmi voi câștiga alții, care vor merita să mă gândesc la ei mai mult decât la mine însumi…
Pentru că sunt sigur că în acele momente, în viața prietenilor mei, abandonați de bună-voie dorinței de a „se trata cu o dușcă”, virtuțile cu care i-a dăruit Dumnezeu sunt în suferință și în singurătate.
Că își trăiesc, concomitent și aproape egal, fără să știe, fără să fie conștienți, fericirea și disperarea.
Și că în aceste momente, lumea pe care ei și-o imaginează depășește lumea reală…

… Mi se reproșează deseori că sunt trist.
Cum să nu fiu când văd cum unii semeni își gâfâie destinul și cum, din atâtea virtuți cu care au fost înzestrați la naștere, una singură și-o folosesc până la exasperare, anume aceea de a-și urgisi, de a-și biciui visul?
Doamne, ajută-mă ca, prin tot ce scriu, uneori riscând ca, neînțeles exact, să rămân singur cu lumea, să pot petici sufletele zdrențuite!
Aceasta a fost o încercare…
Dacă nu voi reuși, voi rămâne doar cu ispita…
Așa să fie?

Dan ROTARU

 

Foto: (descriptiv) recorder.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress