Vești excelente pentru argeșeni: Transfăgărășanul s-ar putea redeschide chiar de vineri

Una dintre cele mai așteptate vești ale începutului de sezon estival pentru argeșeni și turiști este pe cale să devină realitate. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că a semnat decizia de constituire a Comisiei speciale pentru verificarea Transfăgărășanului (DN7C), pas esențial înaintea redeschiderii circulației pe celebrul drum montan.

Potrivit acestuia, joi, 11 iunie, comisia va inspecta întregul traseu aflat la mare altitudine pentru a verifica starea carosabilului și condițiile de siguranță. În urma evaluării, va fi stabilit momentul exact al redeschiderii circulației.

Dacă verificările vor confirma că drumul poate fi utilizat în condiții de siguranță, Transfăgărășanul va fi redeschis circulației începând de vineri, 12 iunie 2026, de la ora 09:00.

Anunțul este de interes major pentru județul Argeș, întrucât Transfăgărășanul reprezintă una dintre principalele atracții turistice ale zonei, generând anual un flux important de vizitatori și beneficii pentru operatorii din turism, alimentație publică și servicii.

Șoferii trebuie însă să țină cont de o restricție importantă. Pe sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, circulația va fi permisă doar în intervalul orar 07:00 – 21:00, măsura fiind menținută pentru siguranța participanților la trafic pe un traseu montan unde condițiile se pot schimba rapid.

Transfăgărășanul, considerat unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume, este închis în fiecare sezon rece din cauza zăpezilor abundente și a riscului de avalanșe, iar redeschiderea sa marchează, de regulă, debutul sezonului turistic în zona montană a Argeșului.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI