14.8 C
Pitești
16 mart. 2025

Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?

După un an dificil, copiii noștri se vor întoarce fizic, la grădiniță și/sau la școală. Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, reamintește fiecărui părinte că siguranța lor și a copiilor lor este cea mai importantă. Cel puțin 5 minute pe zi, gândește-te la ce face copilul tău, unde este și cu cine.

Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” este sloganul campaniei de prevenire a victimizării minorilor, derulată de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în perioada 1-10 septembrie a.c., premergător începerii anului școlar 2021-2022.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Argeș vor avea întâlniri cu părinții sau bunicii, în cadrul cărora vor discuta despre siguranța celor mici, atât în viața reală, cât și în cea on-line.
Astfel, în cadrul sesiunilor de informare, vor fi transmise recomandări cu privire la comportamentul preventiv acasă, pe stradă și în trafic, despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, despre bullying și consecințele acestuia, precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.
De asemenea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Argeș și polițiștii compartimentelor sisteme de securitate vor verifica dacă la nivelul unităților școlare sunt puse în practică măsuri de siguranță, atât ca organizare a pazei cât și pentru prevenirea infectărilor cu coronavirus.
Polițiștii reamintesc faptul că siguranţa copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinţi, bunici sau reprezentanți ai instituţiilor abilitate. Cu toții trebuie să prevenim delicvenţa juvenilă şi să combatem orice situaţie ce ar putea face din minori victime.
* Verificări ale organizării pazei
În ziua de 31 august a.c., polițiștii compartimentelor sisteme de securitate au acţionat pentru verificarea modului de organizare a pazei la unitățile școlare, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, prin verificarea modului de organizare a pazei la operatorii de valori monetare, la manipularea, depozitarea și transportul acestora, precum și respectarea normelor de lucru interne.
Verificările au vizat şi activitatea desfășurată de furnizorii de servicii de securitate private, iar toate activitățile desfășurate au avut în vedere și contextul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Astfel, polițiștii au verificat 8 unități școlare de pe raza municipiului Pitești, o societate comercială de pe raza comunei Albota, precum și două case de amanet și o agenție de jocuri de noroc de pe raza municipiului Câmpulung.
În urma verificărilor, au fost constatate nereguli la trei dintre obiective, constând în neimplementarea unor măsuri suplimentare, dispuse conform analizei de risc la securitatea fizică, fapt pentru care au fost dispuse termene de remediere. Totodată, la unitățile asigurate cu pază umană permanentă, a fost verificat şi modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în post cu privire la respectarea consemnului general și particular, nefiind constatate alte nereguli.
De asemenea, la toate unităţile s-a procedat la instruirea operatorilor de valori monetare cu privire la manipularea, depozitarea și transportul acestora, precum și respectarea normelor de lucru interne.
Având în vedere contextul epidemiologic, reprezentanții unităților școlare, precum și ai societăților verificate de polițiști au fost instruiți şi cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului, prin recomandări și măsuri care să asigure respectarea de către cetățeni a păstrării unei distanțe de siguranță, pentru diminuarea riscului de transmitere a virusului în comunitate.
Acțiunile de acest gen vor continua.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress