La km 63 pe DN 7C Transfăgărășan, în comuna Arefu, a fost semnalată prezența unui pui de urs. Dar, unde este un pui, trebuie să fie și mama lui. Așa că am văzut-o ascunzându-se în tufișuri, la marginea drumului, nu știm cu ce intenții, dar după cum știm, urșii sunt imprevizibili. Acum sunt blânzi, acum pot deveni agresivi, așa că autoritățile avertizează populația să nu se expună la pericole, indiferent cât de dragi le-ar fi animalele și indiferent cât de mult și-ar dori să le hrănească.
Jandarmii montani sunt la fața locului, împreună cu un echipaj SMURD.
Aseară, de la km 59 spre sat, jandarmii au numărat 7 urși.
La km 77 ursul care stă la margine de drum este unul relativ mare. Dar, totuși, turiștii, în special bucureștenii, își riscă pielea și poate și viața pentru a-l privi de aproape, apentru a-i da de mâncare sau a-și face o poză cu el. Lucru total nerecomandat.