Un urs agresiv care a atacat un turist elvețian pe Transfăgărășan a fost extras prin împușcare, în urma deciziei luate de comisia constituită la fața locului. Intervenția a fost realizată azi de specialiștii Direcției Silvice Argeș, după evaluarea situației și a pericolului reprezentat de animal.
Incidentul s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 16, pe DN 7C – Transfăgărășan, imediat după zona barajului Vidraru, pe sectorul cuprins până la intrarea spre Moliviș, într-o zonă cunoscută pentru prezența frecventă a urșilor. Potrivit informațiilor disponibile, locul atacului se află în apropierea zonei în care, anul trecut, un turist italian și-a pierdut viața în urma unui incident similar cu un urs.
Potrivit informațiilor comunicate de autorități, în primele ore după incident a circulat informația potrivit căreia turistul ar fi hrănit ursul înainte de atac. Verificările efectuate ulterior au arătat însă că această informație a fost eronată. Cetățeanul elvețian încerca doar să fotografieze animalul sălbatic în momentul producerii incidentului.
La fața locului au fost prezenți reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, viceprimarul comunei Arefu – localitate pe raza căreia s-a produs evenimentul – și reprezentantul fondului cinegetic, aceștia făcând parte din structura care a analizat situația, a constatat agresivitatea animalului și a decis extragerea exemplarului prin împușcare.
Incidentul readuce în atenție riscurile generate de apropierea turiștilor de animalele sălbatice, în special pe DN 7C – Transfăgărășan, una dintre cele mai frecventate zone turistice din județ.
În acest context, Direcția Silvică Argeș anunță că a intensificat măsurile de monitorizare și prevenire a incidentelor cu urși. La finalul săptămânii trecute, în parteneriat cu celelalte instituții abilitate, silvicultorii au desfășurat acțiuni de patrulare și monitorizare pe Transfăgărășan și în zonele adiacente intens frecventate de turiști, fiind suplimentat și numărul panourilor de avertizare.

Autoritățile le recomandă turiștilor să nu hrănească urșii, să nu oprească pentru fotografii sau filmări în apropierea acestora, să păstreze o distanță sigură și să nu abandoneze resturi alimentare în natură. Reprezentanții Direcției Silvice avertizează că astfel de comportamente cresc riscul producerii unor accidente și favorizează dezvoltarea unor comportamente periculoase în rândul animalelor sălbatice.
De asemenea, hrănirea urșilor este strict interzisă și se sancționează cu amenzi de până la 30.000 de lei, conform legislației în vigoare.



Județul Argeș găzduiește 51 de fonduri cinegetice care însumează peste 640.000 de hectare, de la zone de câmpie și deal până la areale montane. Direcția Silvică Argeș administrează opt dintre aceste fonduri și are responsabilități privind monitorizarea populațiilor de urs, aplicarea măsurilor de prevenire și gestionarea situațiilor care implică animale sălbatice.
Totodată, în baza ordinului prefectului privind constituirea echipelor mixte de control pentru prevenirea incidentelor provocate de urși pe Transfăgărășan, reprezentanți ai Direcției Silvice Argeș, Gărzii Forestiere Ploiești, Jandarmeriei și Poliției Argeș au desfășurat acțiuni de patrulare și monitorizare în perioada analizată. Potrivit raportului transmis autorităților, nu au fost constatate fapte contravenționale și nu au fost aplicate sancțiuni în cadrul acestor verificări.



