Un ultim omagiu prof. Elena Popescu
A trecut hotarul lumii de DINCOLO, profesoara pensionară ELENA POPESCU, de la Colegiul Național Pedagogic „Carol I” din Câmpulung.
Conf.univ.dr. Sorin Mazilescu, care i-a fost elev, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj emoționant:
《 Rămas bun, doamna dirigintă! …scriu aceste rânduri ca un ultim omagiu adus unei persoane speciale din viața noastră, doamna dirigintă, ființa care ne-a călăuzit pașii timp de cinci ani din viața noastră de normaliști.
Distinsă noastră dirigintă, prof. Elena Popescu, OM de litere, absolventă și domnia sa tot a Școlii Pedagogice de 6 ani (promoția 1963), cum se numea atunci Colegiul Național Pedagogic “Carol I” din Câmpulungul Muscelului, a fost cea care ne-a insuflat simțul răspunderii și al datoriei, de a avea respect față de comunitățile în care urma să activăm.
A crezut cu tărie în perceptul formulat de Comenius: “Funcția de învățător este cea mai înaltă sub soare”, lucru pe care sperăm că i-am dovedit valabilitatea prin prestația noastră la catedră.
Noi, promoția 1996, a Școlii Normale “Carol I”, îi adresăm omagiul nostru pentru consecvența dânsei, pentru că a rămas credincioasă unei cauze nobile, știind ca datoria domniei sale este sacră, că DUMNEZEU i-a încredințat misiunea de a desăvârși ființa umană, singura lăsată să se îndeplinească prin sine și cu ajutorul omului ales numit ÎNVĂȚĂTOR, ca și EL.
Ne-a prețuit pe toți cei care și-au perfecționat pregătirea de specialitate, urcând trepte didactice superioare, devenind profesori, cadre didactice universitare sau primind pe umerii lor răspunderi însemnate în învățământ sau în alte domenii.
Îmi vin în minte, acum, frânturi de gânduri aparent de nesistematizat despre doamna dirigintă, întâmplări hazlii, dar pline de miez, prin intermediul cărora să încerc a realiza o imagine a personajului colectiv care a fost clasa noastră, clasă pe care cu atâta bucurie a coordonat-o.
Era de datoria mea, ca șef al clasei timp de cinci ani, să consemnez în puține cuvinte calități, trăiri, momente legate de CEA care s-a ocupat de devenirea noastră în oameni responsabili, dedicați meseriei alese.
Deşi trecerea timpului va şterge, din păcate, încetul cu încetul imaginea Omului care a fost, faptele si realizările domniei sale rămân ori ar trebui să rămână în amintirea tuturor celor care au cunoscut-o.
Închei cu îndemnul domniei sale de a fi conştienţi de propria valoare, dar și încercarea de a ne convinge că în fiecare există proverbiala piatră preţioasă ascunsă, iar dacă vom trudi să o scoatem la suprafaţă, viitorul va fi al nostru şi îl vom putea croi într-un destin împlinit.
Odihnă veșnică, doamna dirigintă!
Clasa a XIII-a B, Promoția 1996》
Dumnezeu s-o așeze de-a dreapta Tatălui!
