Un tren încărcat cu automobile a deraiat
Un accident feroviar care s-ar fi putut transforma într-o adevărată tragedie s-a petrecut în această dimineață. Un tren care transporta 280 de persoane a fost nevoit să frâneze brusc chiar înainte de a ajunge în stația Roșiorii de Vede deoarece pe aceeași linie se afla un mărfar deraiat. În urma acestei acțiuni, 3 persoane au ajuns la spital cu traumatiseme la nivelul capului și alte 10 primesc îngrijiri medicale la fata locului.
Inițial a fost activat planul roșu de intervenție, întrucât se anunțaseră mai multe victime, dar ulterior a fost dezactivat.
Două vagoane ale unui tren privat de marfă au deraiat, iar altul s-a răsturnat, în această dimineață, la intrarea în stația de cale ferată Roșiori Nord.
Compania CFR SA informează că luni dimineața, în jurul orei 4.00, la intrare în stația Roșiori Nord, două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat și unul s-a răsturnat, informează Mediafax.
Trenul era încărcat cu autoturisme și avea ca stație de destinație Portul Constanța.
Traficul de călători se desfășoară pe celelalte linii din stație, măsură care va fi menținută până la repunerea pe șină a vagoanelor de marfă deraiate.
CFR SA anunță că personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va acorda sprijin operatorului de marfă, astfel încât operațiunile de repunere pe șină a vagoanelor deraiate să se desfășoare în condiții de siguranță și să fie finalizate în cel mai scurt timp.
„Pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea deraierii, AGIFER, printr’o comisie de specialiști, va ancheta acest incident”, a transmis compania.