4.8 C
Pitești
18 ian. 2025

Un eveniment interesant pentru profesia de asistent medical

Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează evenimentul „ZILELE ASISTENTULUI MEDICAL 2021 – GENERAŢIA 19+”, cu ocazia Zilei Internaţionale a Asistenţilor Medicali, celebrată anual în data de 12 mai.
Evenimentul se va desfăşura online, pe platforma Zoom, după cum urmează: 
11 mai – Masă rotunda cu tema „Managementul sanitar – de la formare la angajare”. La discuţie vor participa invitaţi din domeniul medical, reprezentanţi ai unităţilor sanitare partenere – de stat şi private, Ministerului Educaţiei, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), medici, asistenţi medicali, reprezentanţi ai lanţurilor de farmacii şi clinicilor de recuperare medicală, cadre didactice. 
12 mai – „Provocările asistentului medical în contextul pandemiei” – workshop cu participare internaţionalăLa această parte a evenimentului vor fi prezenţi elevi, absolvenţi, cadre didactice, dar şi universităţi de referinţă – parteneri ai şcolii din Finlanda, Belgia şi Elvetia. 
 
Inovarea asistenţilor medicali în faţa unei crize globale a sănătăţii fără precedent este punctul central al Zilei Internaţionale a Asistenţilor Medicali în 2021. International Council of Nurses (ICN) găzduieşte în fiecare an Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali, pe 12 mai, pentru a marca aniversarea naşterii lui Florence Nightingale – precursoarea serviciului sanitar modern – şi pentru a sărbatori realizările profesiei de asistent medical.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site