Un copil de 13 ani a murit în timp ce se plimba cu trotineta printr-un parc din București
Un copil de doar 13 ani a murit, seara trecută, în timp ce se plimba în Parcul Cosmos din București, scrie Antena 3 CNN.
Minorul în vârstă de 13 ani se plimba cu trotineta prin parc, în momentul în care i s-a făcut rău și a căzut lângă o bancă.
Agenții de pază au intervenit imediat și au solicitat prezența unei ambulanțe. Un echipaj medical a sosit imediat la fața locului.
Medicii i-au efectuat manevre de resuscitare timp de 90 de minute, însă, din nefericire, au fost nevoiți să declare decesul. Nu se știe încă dacă minorul suferea de vreo boală, sau decesul a survenit brusc.
”La data de 16 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare asupra persoanei în cauză, un minor, în vârstă de 13 ani, ulterior constatând decesul acestuia.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, se arată în comunicatul Poliției.
Sursa: Antena 3 CNN