19 C
Pitești
25 mai 2022
spot_img

Un alt drum județean va fi asfaltat

Este vorba despre Drumul județean DJ 703B Pădureți (DJ679) – Costești (DN 65A), în lungime de 10,312 km

Lucrările au început deja, sunt în desfășurare, așa cum se vede în fotografii.

Vă reamintim că în luna septembrie au avut loc procedurile privind predarea amplasamentului către constructor pentru obiectivul :”MODERNIZARE DJ 703B PĂDUREȚI (DJ679) – COSTEȘTI (DN 65A), KM 48+975 – 59+287, L=10,312 KM LA LUNCA CORBULUI ȘI COSTEȘTI”.
La întâlnirea de atunci au participat: primarul comunei Lunca Corbului, Gheorghe Drăgan, viceprimarul orașului Costești, Daniel Stancu, reprezentanți ai instituțiilor care și-au dat avizul pentru începerea lucrărilor.

Este o dorință mai veche a locuitorilor din zonă pentru modernizarea drumului, drum de care vor beneficia nu doar locuitorii din Lunca Corbului ci și cei din Bârla, Stolnici, Hârsești care, până acum, trebuiau să facă un ocol de 20 kilometri pentru a ajunge la Costești, unde sunt sediile unor instituții importante precum Finanţele, Judecătoria, APIA  sau la spital. Este al treilea drum județean care face legătura cu orașul Costești modernizat, în ultimii 5 ani, de Consiliul Județean Argeș. Primul drum asfaltat a fost Costești – Bradu, a urmat Rociu  – Costești, drum care face legătura cu autostrada. Locuitorii din Costești, Rociu, Căteasca, Popești, Recea, Izvoru, Buzoești au acum acces mult mai rapid la autostrada A1, fără a mai fi nevoiți să ocolească prin Pitești. Modernizarea infrastructurii rutieră în zona de sus a județului atrage după sine și dezvoltarea zonei„, a spus președintele Ion Mînzînă.

Așa arată acum drumul respectiv la ieșirea din Costești spre Pădureți

Mă bucură faptul că acest drum județean a fost trecut pe lista de investiții a Consiliului Județean Argeș. Este bine că, după amenajarea de șantier, vor și începe lucrările. Este o investiție pe care, împreună cu locuitorii din Lunca Corbului, o așteptam„, a precizat primarul Gheorghe Drăgan.


Drumul județean 703B este situat în zona de sud a județului Argeș, se desprinde din drumul național 7 în localitatea Leordeni, străbate localitățile Căteasca, Gruiu, Siliștea, Șerbănești, Costești, Pădureți si se continua până la limita cu județul Olt. Se intersectează cu drumurile naționale 65A și 65.
Valoarea totală a investiției este de 25.005.988,00 lei inclusiv T.V.A., din care  construcții – montaj 22.894.354,00 lei inclusiv T.V.A..
Sectorul de drum pe care se execută lucrări are o lungime de  aproximativ 10 km și începe de la km 48+975 (Lunca  Corbului) până la km 59+065 (Costești).
Lucrările propuse a se executa pe DJ 703B vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de circulație și a fluenței traficului și vor influența benefic zona din punct de vedere socio-economic.
Pe lângă asfaltarea propriu-zisă a drumului județean, în cadrul proiectului sunt prevăzute și lucrări de reparații la cele trei poduri existente pe traseu, și anume:
# Pod km 56+959 (km 57+413 cf. Cadastru) – peste râul Valea Copacilor
# Pod km 58+046 (km 58+493 cf. Cadastru) – peste râul Valea Copacilor
# Pod km 58+501 (km 58+975 cf. Cadastru) – peste râul Teleorman.
Investiția este finanțată din bugetul Consiliului Județean Argeș.
Durata de execuție este de 24 de luni.

Sursa: C.J. Argeș

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

2,435FaniÎmi place
63AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI