Clubul FC Argeș a transferat un jucător în vârstă de 22 de ani. Acesta se numește Geani Crețu, vine de la Dinamo și a fost împrumutat până la sfârșitul acestui sezon. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani a bifat 26 de apariții în stagiunea precedentă, iar în acest sezon a avut un singur meci în tricoul bucureștenilor.
Originar din Piatra Neamț, Geani a mai evoluat în carieră la Rapid, timp de un sezon.
FC Argeș îl va putea păstra pe fotbalist dacă în vara anului viitor va plăti 130.000 de euro. De asemenea, formația din Șos. Ștefan cel Mare ar urma să primească și 50% dintr-un transfer ulterior.