0.4 C
Pitești
18 mart. 2025

Ultimul drum al polițistului Mădălin Zamfir

Ultimul drum al polițistului Mădălin Zamfir

Azi este ziua în care Mădălin Zamfir, polițistul de 37 de ani din Pitești, mort în urma incidentului de la Sătic, va fi condus pe ultimul drum.

De vineri după amiază sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica Sf. Constantin și Elena din Ștefănești, iar astăzi are loc slujba de înmormântare. Un sobor de 15 preoți oficiază slujba. În curtea bisericii așteaptă și 7 politiști în formație, ei fiind cei care vor trage salvele, precum și o echipă de voluntari de la SMURD.

În ultimul său drum, Mădălin va face o oprire la Inspectoratul de Poliție unde și-a desfășurat activitatea timp de câțiva ani, apoi va ajunge în Găvana, acolo unde locuia, după care va pleca spre locul unde își va dormi somnul de veci. Va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor din Pitești, cu salve de foc.

La ieșirea din biserică, Mădălin a fost aplaudat de asistență pentru gestul său eroic.

După o săptămână de comă în terapia intensivă a spitalului din Brașov, Mădălin Zamfir, polițistul care a intrat într-o fosă septică pentru a salva un vecin, și-a dat ultima suflare. Din păcate vecinul respectiv nu a putut fi salvat, și salvatorul a murit și el. O adevărată tragedie!

Dincolo de haina de serviciu, Mădălin era un filantrop și un om care ajuta pe toată lumea

Mădălin lasă în urma sa o soție îndoliată și doi copii. Pe lângă familia îndurerată și rude, sute de colegi cu care a lucrat, precum și mulți ziariști care au avut contact cu el pe perioada cât a fost purtător de cuvânt al poliției, au venit să-și ia rămas bun și să se reculeagă la căpătâiul lui în aceste zile. Mădălin a fost un om iubit de cei din jur. Chiar dacă prin natura gradului și a funcției impunea respect, Mădălin își cucerise respectul colegilor prin felul lui de a fi: deschis, calm, generos.

Ultima oprire la fostul loc de muncă. Rămas bun, camarazi!

Polițistul lucra la Centrul Infotrafic al Poliției Române

Mădălin Ionuţ Zamfir a absolvit Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2009, specializarea criminalistică. Până în 2012 a lucrat la compartimentul expertize din cadrul Serviciului Criminalistic Dolj, apoi, până în 2014, a fost ofiţer de ordine publică la Poliţia Costeşti și ulterior a ocupat funcţia de purtător de cuvânt al IPJ Argeș. În noiembrie 2018 a câştigat concursul organizat de IGPR pentru funcţia de şef birou Centru Operaţional din cadrul poliţiei argeşene. Ulterior a trecut pe o funcție superioară la Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Mesajul soției sale:

Astăzi (n.r. joi) a fost ziua când Dumnezeu a chemat la El jumătatea sufletului meu, lăsând în urmă un gol imens și dureros. Vă mulțumim eu și restul membrilor familiei pentru toată susținerea și mesajele primite în aceste momente extrem de grele. Soțul meu va fi depus începând de vineri, probabil după ora 16, la Capela Bisericii Sfinții Constantin și Elena din orașul Ștefănești și slujba de înhumare va fi duminică, orele 11-12. Dumnezeu să îi odihnească sufletul luminos și bun și să prețuim mai mult persoanele dragi când se mai află lângă noi!

Să-i prețuim și să le arătăm iubire celor de lângă noi cât încă mai sunt!

CITEȘTE ȘI:

A murit Mădălin Zamfir, fostul purtător de cuvânt al Poliției Argeș

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress