10.8 C
Pitești
27 mart. 2025

Ultimul drum al lui Mădălin…

Astăzi a fost zi de jale pentru părinții și prietenii lui Mădălin Albu, tânărul mort într-un grav accident de mașină în Franța. Băiatul, în vârstă de numai 20 de ani, plecase în Franța, împreună cu vărul său, să lucreze la firma unde unchiul lui lucra de câțiva ani. Doar o săptămână a muncit tânărul. Nu s-a văitat ca i-ar fi greu. Se descurca, începuse să învețe toate treburile prin firmă, era bucuros ca urma să câștige și el bani din munca lui. Într-o seară, în timp ce se întorceau spre casă, unchiul care se afla la volan, nu se stie din ce motiv, a pierdut controlul volanului, mașina intrând violent într-un șanț. Mădălin, care se afla pe locurile din spate, precum si unchiul său, care se afla la volan, nu purtau centura de siguranță, așadar izbitura violentă i-a aruncat efectiv din habitaclul mașinii, izbindu-i de caldarâm. Amândoi au murit. Vărul său, care stătea pe locul din dreapta, a scăpat cu răni ușoare. Dintre toți, el a fost prevăzător și și-a pus centura.

Trupul tânărului a fost repatriat miercuri, fiind depus la Capela Bisericii Sf. Spiridon din Prundu. Mama lui Madălin, doamna Mihaela Ionescu, a reușit cu greu să facă față situației. Durerea pe care o mamă pusă într-o astfel de situație o poate suporta, este de neimaginat. Astăzi a fost iarăși o zi îngrozitoare pentru ea. Și pentru întreaga familie, rude și prieteni. Pentru că azi a trebuit să-l conducă pe băiat pe ultimul lui drum…

Zeci de coroane și mii de flori au adus, în semn de omagiu, cei care l-au cunoscut pe Mădălin. La ora 13, sicriul cu trupul tânărului a fost adus pe brațe de prietenii săi, în biserică, pentru începerea slujbei religioase.

Prietenii și foștii colegi ai lui Mădălin s-au îmbrăcat cu tricouri albe, pe spatele cărora imprimaseră chipul prietenului lor. Identic cu chipul care le zâmbea din fotografia de pe coșciug. În semn de neuitare.

Ieri, Mădălin ar fi împlinit 20 de ani. Prilej cu care prietenii acestuia i-au fost alături. Dar nu așa cum și-ar fi dorit, ci altfel… Înlăcrimați, îndoliați, triști…

O unire și o efuziune fantastică am văzut zilele astea la acești tineri minunați, cum de altfel un om minunat a fost și Mădălin. Pentru că valoarea unui om este dată de valoarea prietenilor săi. Ei formau o echipă imbatabilă. Tovarășii lui de joacă sau de antrenament care au crescut odată cu el și au devenit azi bărbați în toată firea. Ei s-au ocupat cu responsabilitate și dedicare de strângerea banilor necesari pentru repatrierea trupului prietenului lor. Ei l-au așteptat până seara târziu, miercuri, să vină acasă. Ei au făcut zilele acestea  potecă spre capelă, pentru a-i aduce omagiul lor. Ei și-au oferit sprijinul familiei greu încercate.

Fetițele împreună cu care Mădălin mergea la școală, cărându-le ghiozdanul, acum sunt domnișoare în toată regula. El era cel care le ajuta la treburile grele. El era cel la care apelau când aveau ceva de făcut, pentru că el nu refuza pe nimeni. El – omul lor de încredere. El – cel care tot timpul le apăra. Pe el se puteau bizui. Colegele lui de antrenament de la judo, cele cu care „se lupta” în joacă, nu l-au uitat. Au venit la capătâiul acestuia cu flori și coroane. O tânără a așteptat miercuri seară, mai mult de o oră, în brațe cu o cruce făcută din flori, venirea lui Mădălin acasă.

Ieri, de ziua lui Mădălin, tinerii au venit din nou la capelă. Azi, îmbrăcați toți cu tricouri de pe care zâmbea chipul lui Mădălin, l-au însoțit pe ultimul lui drum. L-au luat pe brațele lor, l-au mângâiat cu gândul și l-au plâns cu inima. Ce dovadă mai mare de dragoste și de prețuire pentru prietenul lor?

Suntem siguri că nu vor uita nici drumul spre cimitir, și că oridecâte ori își vor aminti de prietenul lor plecat în nemărginire, de bunul lor prieten și coleg Mădălin Albu, vor aprinde o lumânare în memoria lui. Și că atunci când mama lui va avea nevoie de ajutor, prietenii lui Mădălin îi vor fi alături.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress