Toți cei 60 de turiști campați în zona Voina cu rulote sau corturi au trebuit să renunțe la vacanța începută frumos. Consiliul Local Lerești întrunit într-o ședință extraordinară pentru a dezbate situația inundațiilor din comună, a decis că aceștia nu pot rămâne peste noapte în aria în care își instalaseră corturile sau rulotele, existând un pericol real de inundații. Consilierii locali din Lerești au hotărât, analizând prognoza meteo care anunță că în zonă vor cădea cantități masive de precipitații și în această noapte, deci ar putea fi puși în pericol, mai ales faptul că existau și mulți copii.
Inundațiile din Valea Largă, unde nivelul apei a atins podețul și amenință să mai crească, le puteti vedea AICI
Turiștii au fost conduși de autoritățile locale la Cabana ABAAV aflată în zonă și la alte patru destinații locale sigure, iar pe cei cu rulote – în târgul săptămânal din Lerești.
„Măsura evacuării acestora s-a luat în urma unei hotărâri a Consiliului Local care nu dorește ca, pe timpul nopții, să fie expuși cetățenii la posibile situații de urgență. Doar o parte din cei 60 de cetățeni au ales să rămână peste noapte la locurile de cazare puse la dispoziție de Consiliul Local, ceilalți părăsind localitatea” a declarat Ionuț Tunaru, purtător de cuvânt ISU Argeș.
Apele au făcut prăpăd, turiștii și localnicii se uită neputincioși la furia naturii
ISU Argeș are mult de lucru în zonă…
Primarul Lereștiului, Marian Toader, la datorie pe teren
Turiștii au fost cazați la Cabana Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea