Turist cu fractură. „A vrut să admire răsăritul!”

Turist cu fractură. A vrut să admire răsăritul!

În această dimineață, salvamontiștii din Argeș au fost solicitați să intervină în zona Bolovan, sub Vârful Lespezi, acolo unde un bărbat în vârstă de 28 de ani a suferit un accident în timpul unei drumeții montane.

Potrivit apelului primit, tânărul are o posibilă fractură la picior și a suferit o lovitură la cap. Din fericire, este conștient, vorbește și este cooperant cu salvatorii. Acesta urcase împreună cu alți colegi pentru a admira răsăritul, moment în care s-a produs accidentul.

La fața locului acționează echipa Salvamont Argeș – patrula 2000, sprijinită de colegi de la Salvamont Sibiu și doi salvatori mobilizați de acasă, în regim de urgență.

Pentru eficiența și rapiditatea intervenției, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș, care urmează să preia victima și să o transporte către o unitate medicală pentru evaluare și tratament de specialitate.

Revenim cu detalii în funcție de evoluția intervenției. Felicitări echipelor Salvamont pentru promptitudine și profesionalism!

Ion Sănduloiu, șef Salvamont Argeș: „După ce seara trecută am evacuat 17 turiști prinși de o viitură în Valea Rea, noaptea aceasta la ora 3,30 am mai primit o alarmă referitoare la un bărbat cu piciorul rupt localizat sub Bolovan, pe traseul spre vârful Lespezi. Acesta, împreună cu o altă persoană, încercau să ajungă pe vârf, pentru a admira răsăritul.


Acționează patrulele de serviciu de la Salvamont Argeș și Salvamont Sibiu, împreună cu salvamontiști alertați de acasă.
Sperăm să beneficiem și de suport aerian din partea elicopterului SMURD Tg Mureș.”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI