Tudose despre Schumacher: „E unul din principalii vinovați…”
Sponsorul echipei FC Argeș, Viorel Tudose, a fost contactat de jurnaliștii de la Pro Sport pentru un punct de vedere după înfrângerea suferită de FC Argeș, duminică, în fața Voluntari-ului, cu 0-2. Acesta a spus că principalii vinovați sunt Croitoru și Schumacher pentru situația în care se află acum echipa. Înfrângerea suferită pe teren propriu este consecința unui joc slab, iar jocul slab este consecința lipsei de implicare a celor care trebuiau să ia măsuri, în speță antrenorii care s-au succedat. Din păcate, nici Bogdan Vintilă nu are cum redresa corabia așa repede, iar pericolul retrogradării este din ce în ce mai aproape. Viorel Tudose mai crede încă în șansa redresării echipei. „Nu e totul pierdut!”, spune acesta.
Principalii vinovați
Iată ce le-a declarat Viorel Tudose jurnaliștilor de la Pro Sport despre situația de la FC Argeș:
„Vă dați seama că nici în cele mai negre vise nu credeam vreodată că vom ajunge aici. Nu credeam niciodată că o să ajungem în așa hal. Dar suntem cu toții vinovați, iar eu cred în continuare că demiterea lui Prepeliță a fost cea mai mare greșeală.
Cu Prepe pe bancă nu ajungeam niciodată aici. Sunt convins că Marius Croitoru nu are acum nicio remușcare și nu simte nimic când vede cum FC Argeș pierde pe bandă rulantă. El nu are caracter, iar dacă nu are caracter nu cred că are nici cea mai mică remușcare pentru că a lăsat și a adus echipa în halul ăsta. S-a decis să se meargă pe mâna unui antrenor care nu a făcut nimic pe plan profesional în ultimul an, iar eu dacă voi mai rămâne la FC Argeș voi pune niște condiții clare de la vară. Eu nu am venit la FC Argeș să mă bat la retrogradare. Eu în domeniul meu de afaceri m-am dus pe locul 1. Așa vreau să fac și la fotbal. Să ne batem pentru fruntea campionatului, nu la retrogradare.
Am văzut că Schumacher spune despre mine că eu îmi fac doar reclamă pe spatele lui FC Argeș, dar a ajuns acest individ să vorbească despre mine? Voi stați de vorbă cu un individ care are în bagajul lui de cunoștințe doar 50 de cuvinte? S-a făcut și manager acum și știe el sub ce formă am adus eu bani la FC Argeș? Păi el e unul dintre principalii vinovați pentru situația în care ne aflăm acum. El în afară de a sta cu țigara electronică în gură la antrenamente nu făcea nimic la FC Argeș. De ce nu a venit Schumacher după cantonamentul din Austria să ne spună de Prepeliță ceea ce a spus spre finalul mandatului lui Prepe? Atunci a simțit că i se clatină scaunul celui care i se dădea prieten și a crezut că dacă îl vorbește pe el de rău, îi dăm lui echipa. A început să îl vorbească pe Prepe doar când a simțit că nu mai are Prepe zile multe și a crezut că îl punem pe el principal, nu? Păi Schumacher avea cap pentru o asemenea pălărie? Unde a antrenat Schumacher până atunci și ce performanțe a făcut? Mă luați cu Rapidul lui de prin Liga 4? Dar așa a făcut și cu Croitoru. A început să dea din gură spre final vrute și nevrute. Credea la fel că dacă dă din gură îi vom da lui echipa pe mână?”.
Nu e totul pierdut
„Îl felicit pe Vintilă că a avut curajul să se bage la o asemenea muncă, iar eu am încredere în Bogdan. El a fost singurul care și-a asumat. I-am dorit și pe alții, dar nu au vrut să se bage la munca asta. Eu dacă eram în locul unora dintre ei să știți că veneam și pe jos la FC Argeș.
Îl scoatem din ecuația asta pe Costel Gâlcă. Costel este alt tip de om. El e un profesionist sută la sută. Cu el am discutat vreo două săptămâni, dar noi ne vom muta cu antrenamentele la Curtea de Argeș și cu jucatul meciurilor la Mioveni.
Costel nu a fost de acord cu treaba asta și nu am putut să îi punem logistic la dispoziție ceea ce ne-a cerut el. El dorea o bază proprie, sală de recuperare etc, etc. Însă, pe viitor din punctul meu de vedere primul pe care îl vom contacta este tot Costel Gâlcă, iar al doilea o să fie Prepeliță. Însă, până atunci eu am încredere că Vintilă ne va salva de la retrogradare. Nu e totul pierdut, dar trebuie ca echipa să fie deblocată psihic cât mai repede. Cu banii nu sunt probleme. Suntem cu totul la zi față de jucători. Chiar și cei care și-au reziliat în trecut contractele și-au primit banii”, a încheiat Tudose.