11.1 C
Pitești
28 mart. 2025

Trimiși în judecată pentru sex în public

Trimiși în judecată pentru sex în public

În ziua de 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Din cercetări, s-a stabilit că în noaptea de 22 spre 23 februarie a.c, în timp ce se aflau într-un loc public, în incinta unei săli de jocuri de noroc, un bărbat de 33 de ani, din Colonești, județul Olt și o femeie de 33 de ani, din Pitești, ar fi săvârșit acte sexuale, cu caracter explicit.

Reamintim că cercetările au fost efectuate din oficiu, ca urmare a apariției de imagini în spațiul public, iar după administrarea probatoriului, în ziua de 14 martie, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă cercetarea acestora sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată față de ambele persoane.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști la locația în cauză, pe linia respectării normelor privind organizarea pazei, agentul economic a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 12.000 de lei  conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și siguranța persoanelor, de către polițiștii compartimentului Sisteme de securitate din cadrul Secției 3 Poliție Pitești.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress