6.7 C
Pitești
17 mart. 2025

Transfăgărăşanul, în topul celor mai frumoase drumuri din lume

Transfăgărăşanul a fost inclus, de o agenţie de presă din Grecia, în Top 10 al celor mai frumoase şi spectaculoase drumuri din lume.

Aflat la o altitudine de aproximativ 2.000 de metri și având circa 90 de kilometri lungime, Transfăgărășanul ocupă locul șase în acest top.

Drumul are peisaje care-ți taie respiraţia și este, cu siguranţă, o destinaţie turistică de prim rang, spun jurnaliștii greci.

Transfăgărășanul străbate 830 podețe și 27 viaducte, și ajunge în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m, aflându-se astfel pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m.

Dinspre sud, primul segment al Transfăgărășanului trece prin fața hidrocentralei Vidraru, din subteranul masivului Cetățuia, de unde, în apropierea cetății Poenari, urcă pe serpentine și viaducte, trece prin trei tunele mai scurte și ajunge pe Barajul Vidraru de 307 m care leagă Munții Pleașa și Vidraru. După baraj, drumul continuă în partea stângă de-a lungul lacului Vidraru, apoi urcă pe cursul văii râului Capra până la golul alpin, lângă Cabana Capra, după mai multe serpentine trece prin dreptul Cascadei Capra, ajunge până la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m), acesta fiind cel mai lung tunel rutier din România, cu o lungime de 887 m, o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m și un trotuar cu o lățime de 1 m, iluminat electric și ventilat natural.

Spre nord, Transfăgărășanul străbate rezervația naturală Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu – Suru și Valea Bâlii, pe lângă lacul glaciar Bâlea, apoi coboară abrupt în serpentine, străbate căldarea glaciară cam 13 km, trece pe lângă cascada Bâlea, cea mai mare cascadă în trepte din România, de aproximativ 68 m, la altitudinea de aproximativ 1230 m.d.M., ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă, la 21 km de intersecția cu DN1 (drumul european E68), în apropierea comunei Cârțișoara.

Zona montană înaltă este deschisă circulației rutiere doar între 30 iunie și 1 noiembrie, deoarece drumul este înzăpezit pe timp de iarnă, cu riscul căderilor de pietre și al avalanșelor. Pe versantul sudic, drumul este deschis pe timp de iarnă până la complexul Piscul Negru (kilometrul 104 – județul Argeș). Utilajele de deszăpezire urcă până la Complexul Turistic Capra – kilometrul 108, până unde există o singură bandă de circulație, dar cei ce se aventurează se expun amenzilor jandarmilor montani de la Refugiul Salvamont Cota 2000.

Pe versantul nordic drumul este deschis până la Cabana Bâlea-Cascadă (kilometrul 131 – județul Sibiu), unde drumul este blocat pe toată perioada închiderii oficiale cu parapete de beton New Jersey, traversarea fiind imposibilă chiar dacă zăpada se topește. Foarte periculoase sunt căderile de pietre în zona „Poarta Întâlnirii” – cota 1600, înainte de intrarea în Căldarea Glaciară Bâlea. De asemeni, porțile tunelului Bâlea-Capra se închid în timpul iernii, putându-se traversa însă cu piciorul, dacă gurile tunelului nu sunt acoperite de zăpadă, prin cele două uși pietonale.

Iarna, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina de la cabana „Bâlea Cascadă”.

Pe timp de vară sunt restricționate perioadele de întuneric între orele 22:00-6:00, traseul fiind foarte periculos, datorită virajelor și curbelor în ac de păr, fără elemente reflectorizante, iar riscul căderii în gol fiind foarte de mare.

Atenție, limita de viteză recomandată este de 40 km/h.

 

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress