Tragedie pe Autostrada A1. O fetiță de 5 ani a murit după ce o mașină s-a răsturnat în apropiere de Sibiu

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă, pe Autostrada A1, la kilometrul 262, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, în apropierea localității Cristian, județul Sibiu. În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau doi adulți și doi copii.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul ISU Sibiu cu patru echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, elicopterul SMURD Mureș, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

La sosirea echipajelor de intervenție, o fetiță în vârstă de aproximativ 5 ani se afla în stop cardiorespirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, copilul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat.

Potrivit polițiștilor din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 41 de ani, cetățean străin, aflat la volanul autoturismului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, din cauze care urmează să fie stabilite, a intrat în coliziune cu parapetul median, după care autoturismul s-a răsturnat.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 31 de ani, de asemenea cetățean străin, și un copil în vârstă de un an, pasageri în autoturism, au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia și pentru dispunerea măsurilor legale.

În urma accidentului, circulația pe Autostrada A1 a fost temporar oprită pentru desfășurarea intervenției echipajelor de salvare și efectuarea cercetărilor la fața locului. Ulterior, traficul a fost reluat și se desfășoară în condiții normale.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI