Tragedie la Corabia: un adolescent de 16 ani, dispărut în Dunăre, a fost găsit fără viață

Tragedie la Corabia: un adolescent de 16 ani, dispărut în Dunăre, a fost găsit fără viață


Final trist pentru operațiunea de căutare desfășurată în orașul Corabia, cartier Celei, după dispariția unui minor în vârstă de 16 ani, suspectat că s-a înecat în Dunăre. Scafandrii au reușit să recupereze trupul băiatului, găsit la o distanță de aproximativ zece metri de mal, la o adâncime de circa șase metri.

Condițiile în zonă au fost extrem de dificile: curenți puternici și vizibilitate zero, ceea ce a îngreunat semnificativ intervenția.

Misiunea a fost realizată cu sprijinul forțelor și mijloacelor din cadrul ISU Olt și ISU Dolj, fiind mobilizate: două autospeciale pentru transport scafandri, oautospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, două autospeciale pentru primă intervenție, două ambarcațiuni cu motor, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Trupul neînsuflețit al adolescentului a fost predat autorităților competente pentru procedurile legale.

Tragedia readuce în atenție pericolul pe care îl reprezintă scăldatul în apele Dunării, mai ales în zone cu curenți puternici și adâncimi mari.

🕯️ Condoleanțe familiei îndurerate.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI