Trafic îngreunat pe DJ 659, în Bradu. Primarul Dan Stroe face apel la șoferi: „Câteva secunde de nerăbdare pot însemna zeci de minute de blocaj”

Lucrările de modernizare desfășurate în această perioadă pe Drumul Județean 659, în zona comunei Bradu, generează aglomerație și timpi de așteptare pentru șoferi. În acest context, primarul comunei Bradu, Dan Stroe, le transmite conducătorilor auto să respecte semafoarele și semnalizarea temporară și să manifeste răbdare în trafic.

Edilul atrage atenția că încercările de a forța trecerea atunci când semaforul nu permite acest lucru pot duce rapid la blocarea circulației în ambele sensuri.
„Uneori, câteva secunde de nerăbdare pot însemna zeci de minute de blocaj pentru toți ceilalți”, este mesajul transmis de Dan Stroe.

Atenție la intrarea pe DJ 659

O problemă semnalată de primarul comunei Bradu este și cea a șoferilor care pătrund pe DJ 659 de pe drumurile comunale sau de pe arterele laterale fără să aștepte momentul potrivit.

Potrivit edilului, faptul că, pentru câteva secunde, nu sunt observate mașini pe șosea nu înseamnă că drumul este liber. Semafoarele sunt sincronizate, iar traficul din sens opus poate ajunge rapid în zona în lucru.

„Intrarea pe tronsonul în lucru la momentul nepotrivit poate bloca circulația în ambele sensuri”, avertizează primarul.

Pentru conducătorii auto care vin din comunele limitrofe, Dan Stroe recomandă, acolo unde este posibil, folosirea unor rute alternative, precum traseul prin Albota, pentru reducerea presiunii asupra DJ 659.

Primăria Bradu: DJ 659 nu se află în administrarea comunei

În mesajul transmis locuitorilor, primarul Dan Stroe face și o precizare referitoare la numeroasele sesizări privind traficul și lucrările de pe acest tronson.

DJ 659 este un drum județean și nu se află în administrarea Primăriei Comunei Bradu. Administrarea drumului revine Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș, din cadrul Consiliului Județean Argeș.

Lucrările de modernizare sunt realizate cu fonduri europene nerambursabile și cofinanțare din partea Consiliului Județean Argeș.

Primăria Bradu este preocupată de problemele cu care se confruntă locuitorii și înțelege disconfortul creat de lucrări, însă posibilitatea de intervenție directă asupra traficului de pe un drum județean este limitată.

De asemenea, Poliția Locală Bradu are competențe stabilite prin lege și nu poate prelua atribuțiile structurilor responsabile de traficul rutier pe acest tronson.

„Lucrările sunt temporare, beneficiile vor rămâne”

Edilul le cere conducătorilor auto să respecte regulile și să evite manevrele care pot transforma o simplă așteptare într-un blocaj de proporții.

„Lucrările sunt temporare, dar beneficiile lor vor rămâne pentru mulți ani: un drum mai modern, mai sigur și condiții mai bune de circulație pentru întreaga zonă”, transmite Dan Stroe.

În acest context, autoritățile locale fac apel la răbdare, responsabilitate și respect în trafic, mai ales în perioadele în care circulația pe DJ 659 este intensă.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI