17 C
Pitești
08 sept. 2024

TIR-urile și autobuzele – controlate în toată Europa

Prima campanie de controale Truck & Bus din 2022, dedicată vehiculelor comerciale și autobuzelor, se va desfășura în perioada 7 – 13 februarie, pe șosele din aproape toată Europa, inclusiv în România.

Verificările se vor concentra pe starea tehnică a vehiculelor, pe respectarea greutăților și a dimensiunilor încărcăturilor și arimarea acestora, pe deținerea tuturor autorizațiilor de transport, pe timpii de conducere și pe manipularea tahografelor.

Campania se repetă de 4 ori pe an, câte o săptămână, iar celelalte acțiuni Truck & Bus sunt programate pentru iunie, iulie și octombrie 2022, informează rețeaua europeană de agenți de poliție rutieră ROADPOL.

„În campania precedentă, care s-a desfășurat în noiembrie 2021, patrulele de poliție europene au oprit 197.274 de camioane, detectând 69.453 de încălcări și în 1.159 de cazuri a fost împiedicată continuarea cursei până la repararea vehiculului sau mutarea încărcăturii corespunzător. Aceste cifre arată o rată ridicată de încălcări, de peste o treime.

Cele mai multe dintre încălcările contestate în noiembrie anul trecut se referă la viteză, probleme tehnice și centurile de siguranță. 13.045 de șoferi de camioane au încălcat regulile privind timpul de conducere și de odihnă, cea mai mare valoare înregistrată de până acum. În plus, în 6.170 de cazuri agenții au detectat o gestionare incorectă a tahografului și în 656 de cazuri instrumentul a fost manipulat. 188 de șoferi opriți conduceau sub influența alcoolului și 41 sub cea a drogurilor”, informează traficmedia.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI