Salvamont Argeș a fost alarmat în această seară prin Dispeceratul Național Salvamont, de un tânăr de 21 ani, epuizat fizic și fără lanternă, în traseul principal de creastă al munților Făgăraș, la două ore de mers de la zona „La trei pași de moarte”. Ca echipă de prim răspuns a fost trimisă patrula de la Cota 2000. Odată ajunși la victimă, salvatorii montani au obținut următoarea informație: grupul e format din 5 tineri cu vârste între 19 și 28 ani, 4 dintre ei au continuat deplasarea spre Moldoveanu deși niciunul nu are lanternă, nu au fost niciodată pe munte, au plecat din Bâlea la orele 13 cu gândul de a ajunge pe vârful Moldoveanu și să se și întoarcă.
Cel epuizat a fost lăsat de catre salvatori la locul unde a fost găsit, cu folie de supraviețuire pe el, urmând ca alți doi salvatori din Baza Cota 2000 să vină să îl coboare, iar ceilalți salvatori au continuat deplasarea până la cabana Podragu în ideea de a-i găsi și recupera pe ceilalți 4 tineri. Acțiunea este în desfășurare. Vom reveni.
Salvamont Argeș avertizează iubitorii de drumeții montane să nu se aventureze pe trasee grele fară să-și ia măsuri de precauție. Echipamentul complet este vital, lanternă, telefon, baterii de rezervă, precum și o persoană experimentată care să-i însoțească. Aventurile se pot termina și prost. Sau foarte prost, adică cu pierderea vieții.
Sursa si foto: Salvamont Argeș