18.2 C
Pitești
19 mai 2024

Telefon mobil recuperat de polițiști în mai puțin de o oră de la sesizarea furtului

Telefon mobil recuperat de polițiști în mai puțin de o oră de la sesizarea furtului

În seara zilei de 22 aprilie a.c., în jurul orei 17:30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Mioveni a fost sesizat verbal, de către o femeie, că persoane necunoscute și-au însușit pe nedrept telefonul mobil utilizat de fiica sa, de 12 ani, în jurul orei 16:00, când cea din urmă se afla în incinta unui magazin din Mioveni.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Imediat, polițiștii care au fost sesizați au început verificările, stabilind că telefonul în cauză a fost însușit în jurul orei 16:30, de un bărbat, stabilit ulterior ca fiind un bărbat de 56 de ani, din Țițești.

În urma activităților desfășurate cu operativitate de polițiști, telefonul mobil în cauză, a cărui valoare este de aproximativ 4.000 de lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate, în mai puțin de o oră de la momentul sesizării.

Urmează ca dosarul cauzei să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere corespunzătoare.

Având în vedere împrejurările în care această faptă a avut loc, precum și apropierea de sărbătorile pascale, cu specificul aglomerării zonelor comerciale, polițiștii argeșeni transmit următoarele recomandări:

• Bunurile cu valoare materială foarte mare, aflate în posesia unor copii, cresc riscul de victimizare a acestora. De aceea, recomandăm părinților și aparținătorilor să evite situațiile în care minorii folosesc telefoane sau tablete foarte scumpe, ori poartă bijuterii sau alte obiecte scumpe.

• În zone aglomerate, piețe, magazine, bazaruri, mijloace de transport în comun, evitați pe cât posibil să vă înghesuiți sau să fiți înghesuiți. Atenție sporită la bunurile personale, dar și la persoanele din jur.

• Pentru a nu risca să cumpărați bunuri ce provin din infracțiuni sau bunuri ce nu corespund calitativ, vă recomandăm să evitați să dați curs unor oferte de a cumpăra bunuri oferite în condiții dubioase, la prețuri derizorii.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI