Tânărul mort în accidentul de la Budeasa, Adelin Cotescu, va fi înmormântat marți
Familia îndoliată anunță cu profundă durere în suflet, că slujba de înmormântare a dragului lor ADELIN VALENTIN COTESCU va avea loc MARȚI, 09.09.2025, la ora 13:00 la Budeasa, sat Budeasa MARE, la Biserica Adormirea Maicii Domnului (lângă primărie).
Până atunci cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face în Pitești, la Capela din cadrul Parohiei Sf. Apostol Toma (Aleea Andrei Mureșan, în spatele liceului Ion Barbu). Plecarea spre locul unde ADELIN își va dormi somnul de veci se va face de la capelă la ora 11:30.
„Cu profundă durere în suflet, ne luăm rămas bun de la fiul, prietenul, colegul și nepotul nostru, Adelin. Vei rămâne veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – transmit familia și apropiații.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cauzele accidentului în care și-au pierdut viața cei doi tineri.
Fie ca sufletul lor să se odihnească în pace!


