Tânăr din Călinești, arestat preventiv după ce și-ar fi înjunghiat un prieten în urma unui conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Călinești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, într-un dosar penal instrumentat de polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.

Potrivit oamenilor legii, în noaptea de 19 spre 20 iulie, în jurul orei 02:00, un bărbat de 30 de ani, din Călinești, a apelat numărul unic de urgență 112 și a sesizat că a fost tăiat cu un cuțit în zona spatelui de un prieten, pe fondul unui conflict spontan.

În urma cercetărilor și a administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pe tânărul de 21 de ani pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ulterior, Judecătoria Topoloveni a admis propunerea formulată de procurori și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și a întregii activități infracționale.

Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI