argespress.ro este o publicație online, dedicată celor care citesc știri din județul Argeș
La sfârșit de an vrem să vă mulțumim tuturor pentru că ne-ați fost alături în decursul anului 2023 și ați reacționat la știrile noastre. Fie că ne-ați dat "like", fie că ați comentat sau ne-ați criticat, pentru noi e un semn că ne-ați citit. Celor mai mulți dintre cei care ne-ați adresat o întrebare sau ne-ați făcut o observație, v-am răspuns - sperăm noi politicos - exact cum am dori să fie și comentariile dumneavoastră (fără jigniri). Faptul că noi publicăm o știre iar dumneavoastră o citiți este cel mai important lucru pentru noi. Dumneavoastră sunteți comunitatea căreia ne adresăm: dumneavoastră, în majoritate argeșeni.
Nu suntem într-o goană după trafic. Ne bucurăm dacă acesta crește (vă mulțumim că în luna noiembrie, am depășit 180.000 de vizitatori unici), dar nu facem compromisuri de la meserie. Nu punem fotografii nereale, iar dacă mergem la un eveniment, publicăm mai multe fotografii sau video, pentru edificarea dv. Nu ne "zgârcim" la imagini. Tot din respect - pentru cititori, dar și pentru cei care au organizat evenimentul respectiv.
Nu am umplut site-ul de reclame urâte. Nu am acceptat reclame nici la jocurile de noroc, nici la produse înșelătoare, nu publicăm reclame care "îți scot ochii", chiar dacă acestea probabil că ne-ar fi adus mai mulți bani. Nu am intrat cu bocancii în viața oamenilor, iar unde am fost solicitați să rezolvăm o problemă a unei comunități, ne-am implicat.
Pe cât am putut, am încercat să ne respectăm cititorii, să nu scriem lucruri neadevărate sau neverificate. Evident că și greșim, poate nu reușim să fim mereu obiectivi, detașați de subiect, dar niciodată intenționat. Suntem oameni și e normal să avem o opinie, care nu întotdeauna seamănă cu a celorlalți. Este evident că vor fi și persoane nemulțumite, dar acest lucru este inevitabil. Ne dorim însă să fie cât mai puține.
Apreciem dialogul sincer, ca de la om la om, ne bucurăm dacă oamenii ne scriu sau ne trimit informări, căutăm să nu vă dezamăgim.
Cu aceste gânduri și cu sentimente de bucurie că ne sunteți alături - 5000 de prieteni, peste 13.000 de urmăritori ai paginii noastre și peste 25.000 de membri în grupurile noastre, plus cititorii ocazionali (peste 100.000 pe lună) - vă promitem că informarea corectă va fi cuvântul de ordine și anul viitor și nu goana după trafic. Iar dacă simțiți că ne-am îndepărtat de acest deziderat, vă rugăm să ne "trageți de mânecă". Vă mulțumim și vă urăm numai bine în noul an 2024.
Cu stimă și respect,
Cristina Miliare și Flavius Petrescu
“Ceea ce auzi e o opinie, nu adevărul. Ceea ce vezi e o perspectivă, nu realitatea.” – Marcus Aurelius
Ai o știre interesantă? Trimite-ne un mail la adresa redacției : contact@argespress.ro
© Copyright - AMPO - 2023
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |