3.1 C
Pitești
02 dec. 2024

Comunicat în atenția abonaților CEZ

Dragă client,

Așa cum te-am obișnuit, te ținem mereu informat despre noutățile care apar în compania noastră. După 18 luni de la debutul procesului de divestment și un nivel ridicat de interes pentru active demonstrat de investitori locali și internaționali, tranzacția a fost aprobată de către Comisia Europeană – Direcția Generală de Concurență și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării din România (CSAT). Șapte companii românești, inclusiv CEZ Vânzare, își schimbă astfel acționarul începând cu data de 31 martie 2021.

Relația noastră contractuală rămâne neschimbată sub toate aspectele sale, decizia neavând impact asupra relațiilor comerciale cu clienții sau partenerii companiei. Echipa CEZ Vânzare rămâne aceeași, indiferent că vorbim de specialiștii de vânzări, agenții Call Center sau reprezentanții din Centrele de Relații cu Clienții sau de pe teren. La fel vor fi și canalele de comunicare, punctele de contact și plată pe care le folosești în prezent. Mai mult, nu trebuie să întreprinzi niciun demers pentru păstrarea condițiilor actuale.

E important să știi și că noul acționar, MIRA, este cel mai mare administrator de infrastructură la nivel internațional și este parte din Macquarie Group, aflat în top 10 companii din Australia în funcție de capitalizarea de piață. MIRA este un investitor pe termen lung, cu o experiență vastă în administrarea infrastructurii de energie electrică cu rol esențial la nivel mondial. În prezent, MIRA are în portofoliul său de investiții 12.5 GW în capacități de energie regenerabilă și mai mult de 200 000 km de rețele de distribuție a energiei electrice din Australia, Austria, Finlanda, Spania și Statele Unite ale Americii.

Ne vom concentra să îți oferim în continuare produse și servicii care să te susțină în planurile tale, așa cum am făcut-o și până acum!

Îți rămânem aproape!
Echipa CEZ Vânzare

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site