Ștefănești – sesizare accident rutier între două autoturisme.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Ștefănești s-a stabilit că, un bărbat de 45 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe strada Izvorani, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus pe DN 7, de o femeie de 31 de ani, din aceeași localitate.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a două femei, pasagere în cele două autoturisme: o femeie de 50 de ani, din primul autoturism, respectiv o femeie de 83 de ani, din al doilea autoturism, ambele din Ștefănești.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
FOTO: descriptiv