Spitalul Județean de Urgență Pitești anunță implementarea unui serviciu dedicat pacienților cu deficiențe de auz, care permite interpretarea în limbaj mimico-gestual, în timp real, prin intermediul unei aplicații specializate de interpretare video la distanță.
Astfel, persoanele cu deficiențe de auz care se prezintă la spital pentru consultații, internare sau în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) pot comunica eficient cu personalul medical, cu sprijinul unui interpret autorizat. Serviciul este disponibil la solicitare, chiar în momentul prezentării în unitatea medicală, contribuind la eliminarea barierelor de comunicare dintre pacienți și cadrele medicale.
Reprezentanții spitalului precizează că interpretarea se realizează exclusiv video, fără înregistrarea convorbirilor, fiind respectată confidențialitatea actului medical. Prin această inițiativă, pacienții beneficiază de informații clare și complete privind starea lor de sănătate, investigațiile necesare și conduita terapeutică recomandată.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești subliniază că măsura face parte dintr-un demers mai amplu de asigurare a accesului egal la servicii medicale, adaptate nevoilor tuturor pacienților, reafirmând angajamentul instituției pentru o comunicare fără bariere și pentru respectarea principiului egalității în sistemul de sănătate.


