Șoferul camionului este argeșean
În accidentul de pe Centura Craiovei, soldat cu doi morți, sunt implicate un autoturism și un camion cu remorcă. Șoferul camionului este din Argeș. El a fost grav rănit și a fost transportat la spital.
Polițiștii transmit: În această seară, in jurul orelor 19.20, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 65F-Centura de Nord a Craiovei.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 F, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule ce circula din sens opus, condus de un bărbat, de 49 de ani, din judeţul Argeş, În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului şi un bărbat de 34 de ani, pasager în autoturism au decedat, conducătorula nsamblului de vehicule fiind transportat la spital.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produsa ccidentul.”




