Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Pitești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat de două ori, în aceeași noapte, conducând un autoturism și refuzând recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, primul incident a avut loc în noaptea de 23 iunie, în jurul orei 23:00. Polițiștii Secției 4 Poliție Pitești l-au oprit pe bărbat în trafic, pe strada Calea Craiovei din municipiu. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare peste limita legală de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a refuzat ulterior recoltarea probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, motiv pentru care a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice. Totodată, dreptul de a conduce i-a fost suspendat, fiind emisă o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
La doar câteva ore distanță, în jurul orei 01:30, același bărbat a fost depistat din nou de polițiști, de această dată de către agenții Secției 3 Poliție Pitești, conducând același autoturism pe aceeași arteră rutieră. Testarea cu aparatul etilotest a indicat, din nou, o valoare peste limita legală, iar șoferul a refuzat încă o dată să se supună recoltării de probe biologice.
În urma celui de-al doilea incident, oamenii legii au deschis un nou dosar penal pentru conducere fără drept, având în vedere că permisul îi fusese suspendat, precum și pentru refuzul recoltării probelor biologice.
Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Acesta urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 25 iunie, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale care se impun.


