Sobarul i-a furat euroii
În ziua de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au identificat și reținut un bărbat de 25 de ani, din Aninoasa.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 11 martie a.c., în jurul orei 12:00, bărbatul în cauză, în timp ce desfășura lucrări de confecționare a unei sobe de teracotă la locuința unei persoane din Domnești, ar fi pătruns fără drept într-o altă încăpere, de unde ar fi sustras suma de peste 4.000 de euro, sumă ce ulterior ar fi fost cheltuită.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 25 de ani, din Aninoasa, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto: descriptiv