Și totuși, cine plătește?
Am urmărit cu multă îngrijorare, motivată de nepriceperea, delăsarea, indiferența și lipsa totală a bunului simț din partea celor care (cei mai mulți dintre ei) au fost ,,plantați” de partide, servicii sau rude ,,bine puse” pe funcții în sistemul de învățământ, lăsând la ,,cheremul” acestora soarta miilor de copii și adolescenți absolvenți ai unui ciclu de învățământ. Și, pentru a încuraja incompetența, doamna ,,ministresă” mărește solda ,,argaților săi” – directorii, neparticipanți la grevă, dar elemente cheie în ,,impunerea” unor legi ,,clocite” în ,,incubatoarele” de la cel mai înalt vârf al Puterii.
Dacă problemele financiare, de încadrare, de structură școlară, salarizare şi personal sunt rezolvate, în totalitate, de cei trei – secretar, contabil, informatician – directorii (repet, cei mai mulți, chiar foarte mulți!) vânează ore suplimentare pe care nu le efectuează, dar plătite regește, comisii de examene – plătite… omenește, vacanțe, eventual agățați de câte un proiect, mai mult formal, dar foarte odihnitor și distractiv. Îmi ,,șoptea” un ,,dezamăgit” din sistem că nici asistenţele la oră nu se mai efectuează – se întocmesc fișe fictive în birou, cu complicitatea cadrului didactic (mulțumit că nu a fost deranjat), convocarea la diferite ședințe se face, ,,pe grup-telefon” convocatorul fiind semnat în timpul ședinței, nu se mai fac ședințe de analiză, planuri remediale, nu sunt cunoscute problemele elevilor, iar… ,,Consiliul clasei” a devenit o amintire din ,,Școala adevărată”. Cui îi folosește această strategie? Ce va urma? Așteptăm răspunsurile pentru că directorii nu sunt deranjați nici de inspectorate (colegii noștri, nu?), nici de administrația locală, poate doar atunci când este necesar ,,să justifice” niște bani pe bidinele și lavabilă!
Prea multe contestații – prea mulți bani aruncați
S-au încheiat cele două examene de ,,foc” ale verii – Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
La prima vedere, rezultate pe măsura ,,comenzii politice”, dar nu a așteptărilor sociale. Nu comentez procentele sau statisticile prezentate de inspectorate și minister (reprezentanții acestora) cu o mândrie proletară superioară cerințelor lui Lenin. Nu putem însă rămâne indiferenți, nu la numărul mare de contestații – este dreptul elevului să conteste (18465 – limba română, 8219 – Matematică – E.N., 54462 contestații la bacalaureat) ci la faptul că au fost modificate peste 75000 de note! (peste 51000 la bacalaureat și peste 24000 la E.N.). Vorbim despre 81316 lucrări recorectate, plătite din bugetul țării (2 corectori x 81316 = 162632 a câte 15 sau 18 lei lucrarea)! Acești bani plus cheltuielile pentru comisii au fost alocați doar pentru recorectare! Calculați și o să înțelegeți cum este plătită incompetența, nepăsarea, neimplicarea, indiferența.
Cine plătește însă traumele elevilor, nopțile nedormite până au fost afișate rezultatele la contestații, discuțiile din familii unde psihologii școlari nu au acces, traumele trăite de mulți copii!
Să ne aplecăm asupra ,,Procedurii”: Președintele distribuie subcomisiilor formate din doi evaluatori un număr de lucrări (în jur de 100) care trebuie să fie evaluate separat şi independent de fiecare corector urmând ca la final aceștia să se confrunte pentru a fi evitate… erorile! De cele mai multe ori – graba comisiei, setea de… bani, dorința de vacanță – cei doi îşi împart lucrările, corectează jumătatea care îi revine la… prima mână, iar pentru cealaltă jumătate preia notele colegului adăugând sau scăzând câteva sutimi. O putem numi ,,crimă” cu premeditare?
Se comentează că echipa cu ,,cei doi – aceiaşi mereu” evaluatori se regăsește și în comisiile de contestații(!) (la pachet) dar și în formație constituită pentru câțiva ani. Dacă se va elimina ,,Dosarul cu șină” va fi loc pentru… alte dosare! (Se pot verifica cele spuse, printr-un program unde va fi înmagazinată componența tuturor comisiilor din ultimii ani).
Perle ale elevilor, dar nu numai!
Cine permite evaluatorilor să facă publice lucrările elevilor sau ,,secvenţe” din acestea? Încă o dovadă de indisciplină crasă și persiflare a celor mai elementare reguli de bun simț, nu neapărat psihopedagogice. Acestea, ,,perlele”, sunt preluate de televiziuni care ,,își fac numărul” cu niște prezentatori, care, dacă nu ar folosi prompterul ar emana doar… perle! Dar ,,aceste perle” apar pe ,,burtiera” ecranului fără ca ,,licențiații” de serviciu (crainicii) să le observe cel puțin – ,,Bomba verii – Se lucrează la ieftinirea facturii… !”, ,,Codul roșu a produs dezastre!”, ,,A fost repatriat înapoi în țara lui!” ș.a. (Râde ciob de oală spartă într-o țară abandonată).
Începeți domnilor ,,resetarea” sistemului dacă mai simțiți și trăiți românește. Banii, înapoi de la cei care n-au știut să evalueze (prostia şi hoţia încă se plătesc bine!)! Dar dacă a fost șantaj sau… grup, încă neorganizat? În caz de nevoie oferim și noi doza de…
ANTIVIRUS